ClujAzi

Fii informat!

Mănășturenii s-au bucurat în număr mare de spectacolul de operă adus la ei în parc

Mănășturenii s-au bucurat de o seară de operă specială în Parcul Primăverii, evenimentul fiind organizat în cadrul proiectului „Seri de vară clujene”, finanțat de Primăria Municipiului Cluj-Napoca, și în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România filiala Transilvania, prin Scena Urbană.

„Orfeu și Euridice” a prezentat fragmente din opera de Christoph Willibald Gluck, înglobând reprezentații coregrafice și muzicale care ne-au confirmat, încă o dată, dacă mai era nevoie, valoarea artiștilor clujeni.

Șerban Chinan, Ariana Chinan, Melania Dindelegan, Balli Anita, Felecan Ioana, Györkös Andrea, Matei Holeleu, balerini de la Liceul de Artă Dramatică și Coregrafie „Octavian Stroia”, împreună cu Maria Ungureanu – Studiourile de Balet „Simona Noja”, sub îndrumarea coregrafei Luminița Toader au realizat partea de „mișcare” a spectacolului.

În același timp, Laura Essig (Orfeu), Adriana Țidor (Euridice), Lizbeth Tetrade (pianist) și Ina Hudea (regizor) au mișcat publicul cu reprezentația deosebită pe care au pus-o în scenă.

Tinerele talente ale Liceului de Coregrafie au pregătit un spectacol similar și în incinta Grădinii Botanice din Cluj-Napoca.

video: Primăria Cluj-Napoca

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *