ClujAzi

Fii informat!

Mario Vargas Llosa, Premiul Nobel pentru Literatură, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al UBB Cluj-Napoca

Celebrul scriitor peruan Mario Vargas Llosa, distins în anul 2010 cu Premiul Nobel pentru Literatură, a primit, astăzi, din partea Universităţii Babeş-Bolyai, titlul de Doctor Honoris Causa, la propunerea Facultăţii de Litere.DHC

Într-un discurs rostit de rectorul Ioan Aurel Pop cu prilejul acestui eveniment, în care a fost abordată latura medievală, „universul căutătorilor de comori” ale operei lui Mario Vargas Llosa, acest moment al decernării titlului de DHC a fost declarat „cel mai important moment din istoria universităţii noastre”.

Discursul Laudatio a fost rostit de Corin Craga, decanul Facultăţii de Litere a UBB.

„Acest premiu mă face membru al acestei prestigioase universităţi şi mă obligă la conduită civică şi academică pe măsură. Trebuie să dedic acest titlu de Doctor Honoris Causa meseriei de scriitor, pe care am început-o încă din tinereţe. Este o ocazie bună să ne întrebăm ce au adus literatura şi ficţiunea, progresului, civilizaţiei umane. Să ne întoarcem în timp, în acea epocă despre care istoricii nu au documente să spună cum era viaţa pentru că nu existau documente. Ne gândim la pericolele din taverne, când oamenii puteau să fie omorâţi de animale sălbatice sau fenomene naturale. Erau uniţi în peşteri de o femeie, care îi aduna în cerc, în jurul focului, şi care spunea poveşti. Nu există cultură mai primitivă decât aceea din această scenă, care se tot repetă. Totul se învârte în jurul unui povestitor. De unde vin aceste poveşti rostite de un om aflat în transă? din viaţa cotidiană, din fantezia acestor străbuni, din partea acestor nuvelişti contemporani. Chiar dacă provin din fantezie, poveştile spun despre suferinţele infinite ale vieţii, dar aceste poveşti scoteau oamenii din condiţia mizerabilă şi îi făcea să trăiască o viaţă mai intensă, mai sigură, mai liberă decât ceea pe care o aveau. Aceste poveşti erau transmite pe cale orală, născând umanul şi diferenţiindu-ne faţă de animal. Ne puteam imagina astfel o viaţă distinctă faţă de ceea pe care o aveam şi puteam trăi satisfacţii disconforme faţă de viaţa pe care o aveam. Aceasta este marea contribuţie a ficţiunii, care ne-a ajutat să ieşim din taverne şi să constuim vieţi distincte faţă de această viaţă primitivă. Acest lucru se cheamă progres […] Prin ficţiune şi literatură se pot contura şi poveşti care bulversează şi despre care se spune că pot să strice ordinea civilizaţiei construite în ordine, că sunt un pericol, însă acest lucru se face tocmai pentru a arăta care sunt slăbiciunile acestei consturucţii, care astfel poate să fie îmbunătăţită”, a declarat Mario Vargas Llosa după primirea distincţiei.

În discursul său, premiantul Nobel a mai criticat preudocultura promovată la TV şi a reiterat nevoia de poeţi, de scriitori, de visători, de povestitori.

La eveniment au mai luat parte preşedintele Uniunii Scriitorilor din Cluj, Irina Petraş, prorectorii Ioan Bolovan, Dan Lazăr şi Mihaela Luţaş, prof univ dr Ilie Rad, criticul literar Mircea Popa şi mulţi alţii.

Llosa a aterizat la Cluj încă de ieri, şi a luat parte la piesa „O mie şi una de nopţi”, regizată de Andreea Iacob după lucrarea premiantului Nobel.

Mâine, la ora 12,00, scriitorul se va afla în sala „Mihai Eminescu” a Facultăţii de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai, unde este programat să se desfăşoare dialogul cu Gabriel Liiceanu, intitulat „Am putea trăi fără să evadăm în ficţiune”.

DHC, foto Otilia Muresan 1 DHC, foto Otilia Muresan 2 DHC, foto Otilia Muresan 3 DHC, foto Otilia Muresan 4 DHC, foto Otilia Muresan 5