ClujAzi

Fii informat!

Mark Zuckerberg: Facebook a depăşit pragul de 1 miliard de utilizatori într-o singură zi

Mark Zuckerberg, fondator al companiei Facebook, a anunţat, joi, că această reţea de socializare a depăşit pentru prima dată în istorie pragul de 1 miliard de utilizatori într-o singură zi, informează bbc.com.

Această performanţă a fost realizată luni, atunci când „una din 7 persoane de pe Terra a folosit Facebook pentru a se conecta cu prietenii şi familia sa”, a precizat Mark Zuckerberg.

Facebook are aproape 1,5 miliarde de utilizatori care se conectează cel puţin o dată pe lună pe această platformă de socializare.

Compania americană a ajuns la pragul de 1 miliard de utilizatori unici în octombrie 2012.