Ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, susţine că nu a prezentat cifre la întâlnirea de la Cotroceni cu preşedintele Traian Băsescu întrucât a realizat că este o dispută politică, în care reducerea CAS cu 5 puncte reprezintă un pretext, şi i-a fost teamă să nu îi fie distrus proiectul.
„Era clar că e o întâlnire politică. Nu m-am dus acolo să vorbesc despre cifre sau să fundamentez o teorie economică. Era clar că acolo era o discuţie politică şi CAS era la mijloc (…) Băsescu vine dintr-un partid de dreapta, unde măsura este susţinută (…) Am impresia că dânsul susţine această măsură, deci nu era ideea acolo să mergem şi să susţinem măsura cu cifre (…) Este clar că e vorba de un război politic, am refuzat să mă implic în acest război în care se folosea CAS. Am încercat să ţin departe CAS de acest război (…) Mă gândeam: clar e o dispută politică şi o să-mi distrugă proiectul. Vroiam să-l iau şi să plec”, a spus Ioana Petrescu la Antena 3.
Preşedintele Băsescu i-a spus ministrului Finanţelor că argumentele acesteia în favoarea reducerii CAS sunt cele pe care le aduce orice parlamentar care nu ştie despre ce este vorba.
Citeşte mai departe: Dublu viol cu perversiuni la Cotroceni