Peste 1.000 de persoane au trecut până la această oră pragul târgului de locuri de muncă organizat de compania Bosch, astăzi, la Cluj-Napoca. Printre aceștia s-a aflat și ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.
„Cred că cei de la Bosch pot să ia locul cu succes unității Nokia, care a plecat de la Cluj. Avem în intenție să sprijinim toți angajatorii care creează locuri de muncă noi. Am avut intenția de a aduce la acest târg cât mai multe persoane, atât dintre cei diposnibilizați de la Nokia, cât și de la Mechel, dispersate în județ, iar în acest sens am organizat identificarea celor care se potrivesc cu locurile de muncă oferite și am dispus organizarea mijloacelor de transport care să îi aducă la eveniment și înapoi acasă”, a declarat Mariana Câmpeanu.
Potrivit ministrului, până în acest moment au fost angajate circa 80 de persoane disponibilizate de la Mechel, în funcție de calificarea fiecăruia.
Fiecare șomer a primit un voucher în valoare de 100 de euro, care să-i ajute pe șomeri să-și cumpere haine și să contracteze servicii de igienă, lucruri care sporesc șansele de angajare. Totodată, în paralel s-au inițiat pentru fosștii angajați ai combinatului din Câmpia Turzii, cursuri de formare profesională de înaltă calificare pentru sudori.
Și tinerii studenți au intrat în atenția ministrului, care dorește să ofere acestei categorii sprijin, în special pentru cei care își găsesc un loc de muncă în altă localitate decât localitatea de domiciliu și de asemenea pentru cei care aleg să își continuă studiile.
„Avem pregătită pentru dezbatere și o lege prin care sunt susținuți financiar acei angajatori care oferă stagii de practică exact în domeniile în care este pregătit absolventul de studii superioare, pentru ca acesta să poată acumula experiență. Îi putem ajuta astfel pe tineri mult mai mult decât în cazul unui ajutor de șomaj care durează 6 luni”, a adăugat ministrul.
Potrivit președintelui Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, care are în subordine parcurile industriale Tetarom, compania Bosch a primit din partea statului român sprijin financiar în valoare de 24 milioane de euro în scutiri de taxe pentru importuri și exporturi, susținere care este condiționată de păstrarea activității la Cluj pe cel puțin 5 ani.
La nivel național există la ora actuală peste 500.000 de șomeri, însă în ciuda acestei situații dificile, Mariana Câmpeanu a menționat că foarte mulți șomeri refuză să facă naveta până la locul de muncă, preferând să muncească într-un loc cât mai aproape de casă.