ClujAzi

Fii informat!

Mircia Giurgiu s-a înscris în PSD: „Candidez doar pe colegiul în care am fost ales”

Deputatul sindicalist Mircia Girgiu s-a înscris în PSD, potrivit unui anunţ făcut de acesta, astăzi, în plenul Camerei Deputaţilor.

„M-am înscris în grupul PSD. În ceea ce priveşte viitorul, vom vedea ce va urma, în urma unor discuţii dintre conducerea centrală a partidului şi cea locală”, a spus Giurgiu pentru ClujAzi.ro.

Dânsul a menţionat că este dispus să candideze doar pe colegiul care l-a ales ca deputat.

Liderul PSD Cluj, Remus Lăpuşan, a declarat, la finalul săptămânii trecute, că Mircia Giurgiu nu va candida la parlamentare din partea social-democraţilor clujeni, mai ales din cauză că nu l-a susţinut pe Marius Nicoară la alegerile pentru Primăria Cluj-Napoca.

În urmă cu câteva săptămâni, Giurgiu s-a arătat disponibil să-şi reia activitatea de muncitor în cadrul Imprimeriilor Adrealul, în cazul în care candidatura sa la parlamentare va fi respinsă de USL.