Moldovean prins de polițiștii clujeni, beat, la volanul unei autoutilitare pe care a furat-o și fără permis de conducere

de Cristina

La data de 22.11.2017, ora 22:45, polițiști din cadrul Serviciului Rutier, Biroul Drumuri Naționale și Europene, au depistat un bărbat 24 ani, din comuna Sendriceni, județul Botosani, în timp ce conducea autoutilitara pe DN1 E60, pe raza localității Florești, fără a detine permis de conducere, vehicul care fusese luat de la  angajator fără consimţământul acestuia.     

Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcotest, rezultatul fiind pozitiv. În baza celor constatate, bărbatului i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunilor de: „conducerea unui autovehicul de către o persoană care nu poseda permis de conducere”, „conducerea unui vehicul de către o persoană care, la momentul prelevarii mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge”, și „furt care are ca obiect un vehicul, săvârşit în scopul de a-l folosi pe nedrept”, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.

La data de 24.11.2017, bărbatul a fost prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, care a dispus împotriva acestuia  măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 40 de zile.

 

You may also like

Scrie un comentariu

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.