Monica Macovei face o serie de dezvăluiri despre tactica pe care o are Traian Băsescu. Fost ministru PDL, Macovei consideră că PMP pregătește o alianță cu PSD, totul pentru o coaliție împotriva DNA.
Macovei spune că nu va colabora cu Traian Băsescu, așa cum a lăsat să se înțeleagă fostul președinte.
”Să nu ne surprindă o alianţă PMP-PSD în 2016. Traian Băsescu nu mai este luptătorul anticorupție, și-a dezamăgit electoratul.
Acum, Traian Băsescu și-a dezamăgit electoratul, pentru că este împotriva luptei anticorupție – o denumește apărarea drepturilor omului, adică drepturilor inculpaților -, împreună cu PSD. Au același discurs. Dacă ne uităm pe scena politică, PSD și Traian Băsescu dau în DNA.
Nu este exclus să vedem o alianţă între PMP şi PSD, pentru că împreună acum fac acest lucru: sunt împreună împotriva justiţiei. Sub diverse pretexte: că sunt abuzuri, că nu știu ce se întâmplă. Noi vedem dosarele, vedem că sunt probe în ele, vedem rata de condamnare – unii sunt achitați, e normal, dar rata de condamnare este peste media europeană în dosarele DNA. În clipa în care Traian Băsescu și cu PSD luptă împotriva DNA și a justiţiei, şi-a dezamăgit electoratul și nu mai este ce-a fost, tot ce a însemnat el pentru oamenii care l-au votat, l-au susținut, l-au iubit, au fost lângă el în momente grele.
Tocmai din acest motiv, că-i unește acest lucru – “nu vrem să fim cercetați” și sunt împotriva DNA -, să nu ne surprindă o alianţă cu PSD în 2016, chiar dacă acum dă în PSD. Am învăţat şi noi că “prietenii” din politică se ceartă la TV şi fac afaceri în spate (…).
Despre declaraţia că ar face alianţă cu M10 – Eu vă spun cum le-am citit eu (declarațiile lui Traian Băsescu, n.n.). Primul lucru, a vrut să inducă în mintea multora ideea că poate facem alianță – și știm că mulți tocmai sunt dezamăgiți de el, din cauză că nu mai este un luptător împotriva corupției, ci îi apără pe unii dintre cei anchetați – și să-i îndepărteze pe acești oameni de M10. A vrut să producă efectul invers. Să zică: dacă se aliază cu mine, să vedeți că nu mai intră la voi cei care cred în anticorupție și în lupta pentru o justiție dreaptă. Deci, să împiedice lumea să vină la noi, la M10. Lumea care a crezut în el și crede în mine în continuare, pentru că eu am fost consecventă cu anticorupția.
Un al doilea efect este, probabil, că încerce să oprească plecările din PMP, care sunt destul de multe. Pe ideea că: o să ne aliem cu M10 şi stați aici, că o să fim mai mulţi și mai buni și mai frumoși.
Foarte mulţi au plecat din PMP în ziua alegerilor, când au ales-o pe doamna Udrea (…) Vedem că domnul Băsescu o apără. Și eu sunt stupefiată, ca și multă lume, de-asta spun de dezamăgire.
Traian Băsescu atacă DNA, atacă SRI, cu care a lucrat (…). Nu mai este consecvent. El nu mai este luptătorul anticorupţie. S-a încheiat. Din păcate, nu mai este. De-asta spun că şi-a dezamăgit electoratul.”, a spus Macovei la Adevarul Live.