ClujAzi

Fii informat!

Muzeul dedicat atentatelor de la 11 septembrie a fost inaugurat la New York

Oraşul New York a inaugurat, joi, în prezenţa preşedintelui american Barack Obama muzeul atentatelor de la 11 septembrie, un „loc sacru de vindecare şi speranţă”, aşa cum l-a numit liderul de la Casa Albă.

Câteva mii de familii ale victimelor, supravieţuitori, membri ai echipelor de salvare din perioada respectivă, Bill Clinton şi soţia sa, Hillary, Michelle Obama şi personalităţi locale s-au reunit în impresionantul „Foundation Hall” al muzeului subteran, construit pe locul unde se afla World Trade Center din Manhattan.

Obama a numit muzeul „un loc de vindecare şi speranţă”. „Cei pe care i-am pierdut trăiesc în noi”, naţiunea îi va onora „acum şi pentru totdeauna”, a declarat preşedintele.