Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat că la greva de avertisment de luni au participat în general asistenţii medicali, moaşele şi infirmierele, şi că, deşi recunoaşte că au lefuri mici, nu înţelege de ce fac grevă acum şi nu au făcut în 2010, când au avut salariile reduse cu 25 la sută.
Eugen Nicolăescu a mai spus că ştie că angajaţii din sistemul sanitar se descurcă foarte greu, dar nu poate rezolva peste noapte ce nu s-a rezolvat în patru ani de zile, scrie Mediafax.
Nicolăescu a mai spus că a convenit cu sindicatele să se facă o eşalonare în ce priveşte majorarea salariilor. Astfel, o parte ar putea avea o mică creştere în primul semestru al anului viitor, urmând să se încerce o creştere mai semnificativă în a doua parte a anului, pe măsură ce pachetul de bază va produce efecte.