Antologia este unică în literatura română, prin modul ingenios în care a fost concepută: după fiecare volum de versuri, din cele peste treizeci publicate de Ion Brad, urmează mai multe cronici literare despre volumul respectiv, încât prezumtivul cititor al unui volum poate vedea imediat şi cum a fost primit de critica de specialitate volumul respectiv. Sunt antologaţi, astfel, peste 100 de critici literari, poeţi şi porezatori, care au scris despre volumele de versuri ale lui Ion Brad, începând cu G. Călinescu, Al. Philippide, Şerban Cioculescu, Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Mircea Zaciu, Valeriu Râpeanu, Romul Munteanu, Dumitru Micu, Ion Dodu Bălan, Ov. S. Crohmălniceanu, Ion Bălu, Eugen Barbu, continuând cu Petru Poantă, Gh. Grigurcu, Constantin Cubleşan, G. Dimisianu, Ion Buzaşi, Irina Petraş, terminând cu Răzvan Voncu, Sultana Craia, Daniel Cristea-Enache, la care s-ar fi putut adăuga Adrian Dinu Rachieru, care îi face un excelent portret, în recentul său volum, Generaţia orfelină (Mitografii lirice), Editura Ideea Europeană, Bucureşti, 2014, sau Dan Mircea Cipariu, realizatorul şi prefaţatorul antologiei De la Pănade la Blaj, Editura Buna Vestire, Blaj, 2014. Volumul III mai include şi două eseuri despre poezia sa, semnate de acad. Mihai Cimpoi şi Nicolae Dabija.
Nu este prima oară când poetul Ion Brad publică antologii din versurile sale. Amintim în acest sens volumele: Poeme. Cuvânt înainte de Ov. S. Crohmălniceanu, Editura Albatros, Bucureşti, 1971 (Colecţia “Cele mai frumoase poezii”); Ora întrebărilor. Prefaţă de Aurel Martin, Editura Minerva, Bucureşti, 1979 (Colecţia “Biblioteca pentru toţi”); Rădăcinile cerului. Cuvânt înainte de Irina Petraş, Editura Eminescu, Bucureşti, 1989 (şi acesta gândit şi apărut în cadrul unei colecţii).
Afirmat în anii ’50, Ion Brad a trebuit să plătească, la fel ca toţi poeţii generaţiei sale, un anumit tribut dogmelor oficiale ale vremii, dar, aşa cum scria Petru Poantă (în Tribuna, 17-24 nov. 1994), “prima generaţie proletcultistă este şi cel dintâi uzurpator al dogmatismului. […] Sigur, e foarte simplu să-i judeci pentru o anumită complicitate, numai că posibilii inchizitori nu-s alţii decât un fel de copii răsfăţaţi ai lor. De pildă, este greu de admis existenţa criticului Gheorghe Grigurcu, fără protecţia „colaboraţionistului” Al. Androţoiu. Problema reală care rămâne în ceea ce îi priveşte este talentul fiecăruia.”
Ca şi în antologiile anterioare, poetul a ignorat complet, şi acum, volumele tributare dogmatismului (Cincisutistul, 1952; Tânărul mecanic, 1954; Balada împuşcaţilor, 1955), iar din primul volum antologat, Cu sufletul deschis (1954), poetul reţine doar cinci titluri. Nu discut acum criteriile de selecţie şi punerea în pagină a poeziilor selectate (ar fi fost, totuşi, necesară o pagină explicativă, un “sumar al sumarelor” etc.), ci doar afirm că aceste trei volume reprezintă cea mai amplă antologie din creaţia lirică a lui Ion Brad, definitorie pentru toate vârstele sale poetice, pentru toate temele şi obsesiile sale.
Anul trecut, la încheierea volumului Convorbiri cu Ion Brad, “din primăvară până-n toamnă”, autorul a fost rugat să aleagă poezia preferată din ampla sa creaţie poetică. A ales poezia Fântânile, fântânile, din volumul Toamna clasică (Editura Pegasus Press, Bucureşti, 2004):
M-am uitat într-o fântână.
Mi-am văzut faţa bâtrână…
Singur m-am luat de mână
Şi m-am dus departe până
Am găsit altă fântână…
Faţa mea – tot mai bătrână…
Şi-atunci m-ai prins tu de mână
Să găsim altă fântână,
Să ne fie ea stăpână…
Faţa mea – şi mai bătrână…
Faţa ta nu se vedea…
Se-ascunsese după-a mea
Şi plângea… râdea… plângea…