Pentru corecta informare a cetatenilor municipiului cu privire la proiectul de HCL propus plenului Consiliului local pentru sedinta de miercuri, 11 decembrie 2013 privind taxa speciala de transport public local, Primăria Cluj-Napoca anunţă că preţul biletelor nu se majorează de la anul.
Proiectul reglementează şi aduce la starea de fapt modul în care se compune tariful practicat de RATUC, transformând fondul de dezvoltare compus în preţul biletului.
Atât preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, cât şi consilierii locali ai USL au anunţat deja public că se opun „unui nou bir aplicat clujenilor”, interpretând această modificare drept o majorare a preţului.
Şi Partidul Democrat Liberal Cluj-Napoca îi solicită președintelui Consiliului Județean, Horea Uioreanu, să se abțină de la afirmații nefondate și lipsite de conținut.
„Pe lângă faptul că nu sunteți la curent cu performanțele Regiei Autonome deTransport Urban Cluj-Napoca, domnule Uioreanu, se pare că nu aveți nici capacitatea de a înțelege mesajul transmis de către conducerea regiei prin care s-a menționat foarte clar că nu este vorba de o taxă nouă sau o mărire de tarife sau un nou bir impus clujenilor. Pentru lămurirea dumneavoastră, domnule președinte, clujenii nu vor plăti nici un leu în plus, prețul biletelor va rămâne exact același ca până acum, ci doar o parte din acești bani vor fi direcționați pentru achiziția de noi mijloace de transport în comun”, transmite Radu Moisin, președinte PDL Cluj-Napoca.
PDL Cluj-Napoca solicită liderilor USL din Consiliul Județean să nu mai acționeze ca agenți comerciali pentru firme private care prestează servicii de transport de foarte proastă calitate pentru locuitorii Zonei Metropolitane Cluj sau, daca își păstrează această calitate, să comunice opiniei publice dacă au primit foloase de la aceste societăți pentru a le reprezenta interesele particulare în dauna interesului public.