ClujAzi

Fii informat!

NTT DATA ROMANIA a înregistrat în 2016 o creștere cu 48% a Cifrei de Afaceri, cu venituri de peste 37,1 mil. de euro

NTT DATA Romania marchează pentru anul 2016 o evoluție a cifrei de afaceri în creștere cu 48% raportat la anul anterior, cu 37,1 milioane de euro, o creștere foarte rar întâlnită în sectorul IT, mai ales la o companie mare, după cum a apreciat miercuri și CEO-ul Daniel Metz. ”Și la nivelul concernului e o creștere foarte mare. Nu mai există o creștere nici măcar similară în concern”, a adăugat Metz.

NTT DATA Romania raportează venituri uriașe inclusiv pe anul 2017. Din ianuarie până în decembrie există bugetată deja suma de 47 mil. de euro, iar pe noul buget, de la 1 aprilie 2017 la 31 martie 2018, este prevăzut un buget de 52 mil. de euro, în continuare o creștere foarte agresivă.Adelina Chisu, Daniel Metz, NTT DATA 1

”Concernul a fost foarte fericit să audă asemenea cifre. Angajamentul meu e ca până în 2020 să atingem 100 mil. de euro și 3300 de angajați. La atingerea acestor cifre aș considera că cercul evoluției companiei s-a închis, compania este matură și pot să mă gândesc să mă pensionez”, a mai spus Daniel Metz.

CEO-ul companiei a dorit să sublinieze în cadrul unei conferințe de presă că NTT DATA Romania are 25% din Cifra de Afaceri rezultată de la clienți care provin din piața locală, restul de 75% reprezentând concerne mari din străinătate.

Strategic, prin biroul de la București, compania va activa și mai intens pe zona concernelor mari din România, cum sunt cele din sectoarele energetic și bancar, pe care până acum le-a evitat, abordând mai degrabă IMM-uri. Pe plan extern se va urmări extinderea pe piețele din vecinătatea României, în special în sectorul financiar-bancar.Adelina Chisu, Daniel Metz, NTT DATA 3

Creșterea agresivă a veniturilor pentru NTT DATA Romania și implicarea tot mai profundă în dezvoltarea comunității locale au ca generator și faptul că această companie nu s-a transformat într-un co-center, imediat după aderarea la concernul NTT DATA, lucru pe care de altfel Daniel Metz, fondatorul afacerii românești, a căutat să-l evite cu precădere. ”Mulți au devenit asta, cu bugete din afară, de aceea multe companii nu pot să se implice în viața socială a comunității locale. Noi suntem profit-center, dezvoltăm business, avem business din concern sub 50%. Ne-am implicat în grup și am refuzat categoric să devenim co-center. Industria întreagă trebuie să fie reconfigurată”.

Pentru a atinge cifre spectaculoase la capitolul creștere e nevoie în primul rând de credibilitate, iar în România există un vid de furnizori de servicii IT credibili din cauza istoricului lor, a contractelor la stat unde au folosit metode „inovative” pentur a se înțepa la bugete uriașe. ”Sunt chiar printre primele cinci companii de IT din România unele care n-au făcut bine imaginii IT-ului românesc. E nefericit să ai un proiect la o organizație guvernamentală, să se dea sume imense de bani, iar la final aceste sisteme să nu funcționeze. Avem probleme în continuare în a beneficia în timp real de servicii profesioniste. Așa toată lumea improvizează, folosesc o sumedenie de ștampile pentru că sistemele IT nu se ridică la cerințe”.Adelina Chisu, Daniel Metz, NTT DATA 4

E nevoie de curaj pentru ca IT-ul românesc să se dezvolte. ”Să batem direct la poarta marilor fabrici”

Dacă vrem ca industria IT să se dezvolte în România, trebuie să avem servicii cu valoare adăugată mare.

”Noi am decis că diferența cea mai mare o face preluarea unor proiecte de la A la Z sau doar o bucățică dintr-unul. Pentru a genera valoare adăugată mare, trebuie să mergi la o firmă să discuți direct cu cei implicați. Peste 80% din IT-iștii din Germania dezvoltă sistemele de IT a marii industrii germane, dezvoltă ceea ce există deja, nu fac aplicații toată ziua. Trebuie să mergem direct la aceste companii, să discutăm direct, fără să mai fim doar o parte din acest lanț. A trecut vremea în care cineva ne aruncă peste gard conceptul și noi tastăm ca la pian și aruncăm înapoi proiectul și sperăm să funcționeze. Trebuie să batem cu pumnul în porțile fabricilor, să ne lase să preluăm noi tot proiectul. Trebuie să mergem să luăm proiecte complete. Trebuie să mergi la o bancă din Germania, să-i propui o optimizare în aplicație. Dar chiar majoritatea firmelor din Germania nu o pot face. În 90% din business suntem în contact direct cu beneficiarii”, a afirmat Daniel Metz, CEO-ul NTT DATA Romania.

Printre marii clienți ai companiei se află marile bănci ale Germaniei, Virgin Media, nume grele ale industriei auto precum BMW și Volkswagen, cărora NTT DATA le coordonează depozitele uriașe de piese pentru fabrici.

Compania românească va avea în curând și propriul laborator de cercetare în Cluj, care să permită oamenilor din companie să inoveze. Investiția în aparatura de măsurare și control, tehnologia și licențele de operare necesare, se ridică la 200.000 de euro.Adelina Chisu, Daniel Metz, NTT DATA 4

Daniel Metz și-a propus ca NTT DATA Romania să treacă la producția de componente IT, la propriile prototipuri.

”Până acum finanțam roboței care se luptau la Universitatea Tehnică, acum dorim să facem noi roboți care recunosc traseul, care evită obstacole. Avem una asemenea proiect la Sibiu, însă au nevoie de senzori și altele”.

La Novi Sad (Serbia) și la Cluj, grupul Continental a încredințat către NTT DATA proiectul prin care să fie eliminate oglinzile retrovizoare ale camioanelor, care prezintă rezistență în mers și implicit consum mai mare de combustibil. Compania are misiunea de a crea acele display-uri interioare care să înlocuiască oglinzile exterioare.

Tot în domeniul inovației în industria auto, NTT DATA Romania colaborează cu gigantul american Denso și cu Panasonic pentru sporirea gradului de siguranță și reducerea numărului de accidente în trafic.

Marile fabrici și concerne nu își deschid însă porțile nici măcar pentru cei mai buni și mai inovativi, a explicat Daniel Metz. E nevoie la acest nivel și de o plasă de siguranță foarte substanțială, pe care doar un concern mare, listat la bursă, cu credibilitate AAA, poate să o ofere.

Desigur și contextul național e destul de important, faptul că economia se dezvoltă stabil, avem datorii puține, există o creștere a comerțului cu amănuntul semnificativă, iar ponderea IT-ului în PIB este pe locul 3 din Europa.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *