Borbély László, președintele Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaților, a participat joi, 2 iulie, la reuniunea Forumului Politic la Nivel Înalt (HLPF) desfășurată la New York sub egida Consiliului Economic și Social al ONU (ECOSOC). Tema principală a acestei reuniuni a fost „Consolidarea integrării, examinarea și punerea în practică a obiectivelor post-2015 ale HLPF”.
Borbély László, care a luat parte la discuțiile consacrate problematicii consumului și producției durabile, a declarat că în perioada următoare, deciziile politice și măsurile luate de parlamentele naționale vor îndeplini un rol crucial în materializarea dezvoltării durabile și în atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă convenite.
„Dincolo de abordarea tehnică, în ceea ce privește dezvoltarea durabilă, producția durabilă și consumul durabil, obiectivele au fost formulate, însă cea mai mare provocare o reprezintă punerea lor în aplicare. Trebuie să cerem instituțiilor noastre să conceapă, de o manieră coerentă și cuprinzătoare, pentru următorii 15 ani, un mecanism viabil care să pună la dispoziția parlamentarilor informații și să creeze platforme de comunicare pentru întâlniri între parlamentarii din diferite țări și care să ajute la traducerea obiectivelor în inițiative legislative” – a subliniat Borbély László în cursul discuției la masa rotundă. El a adăugat că tocmai în acest scop, Comisia pentru politică externă a Camerei Deputaților a Parlamentului României a înființat, săptămâna aceasta, Subcomisia pentru dezvoltare durabilă.
„Cu președintele ECOSOC Martin Sajdik, care începând de săptămâna viitoare va fi și trimisul special în Ucraina al președintelui Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), am discutat și despre încordarea care continuă în regiunea de Est a Ucrainei, deoarece intervențiile militare continue pe teritoriul Ucrainei provoacă îngrijorare nu doar Europei, ci și Statelor Unite. Pentru România, dată fiind situarea sa geo-politică, este important în ce direcție vor evolua evenimentele din Ucraina. De aceea, în viitor, va fi nevoie de o cooperare mai strânsă și de o comunicare mai activă atât în interiorul regiunii cât și cu specialiștii americani” – a subliniat Borbély László.
În cursul vizitei în Statele Unite, președintele Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaților a purtat convorbiri și cu Petra Bayr, deputat austriac și membră a mai multor instituții europene care sprijină dezvoltarea durabilă. Cei doi au convenit ca în perioada următoare să prezinte inițiative comune în interesul consolidării rolului parlamentelor.