ClujAzi

Fii informat!

Olimpia Cluj s-a calificat în optimile Champions League

După egalul obținut acasă, pe Cluj Arena, în fața campioanei Austriei la fotbal feminin, Olimpia Cluj, a reușit, ieri, să se califice în optimile Ligii Campionilor, după un retur dificil, decis prin loviturile de departajare.

La fel ca în jocul de acasă, partida s-a încheiat cu scorul de 1 – 1, însă de această dată clujencele au fost cele care au egalat pe final de meci. Prelungirile au adus Olimpia Cluj în situație de avantaj (2 – 1), prin reușita lui Alexandra Luca, însă jucătoarele noastre au fost egalate.

Calificarea Olimpiei în optimile competiției a fost decisă prin lovituri de departajare.

Clujencele vor avea un viitor adversar foarte dificil în faza următoare a Ligii Camponilor. Acestea vor concura cu cea mai bună echipă a Italiei, ASD Torres.