Organizaţia judeţeană de Femei a PSD Cluj organizează, începând din luna noiembrie, o serie de conferinţe lunare, „Întâlnirile Alma Mohora-Popoviciu” de la Cluj, la care sunt invitate să participle toate femeile interesate, din toate organizaţiile politice locale, sau neimplicate politic, care activează în sectorul nonguvernamental.
Protagoniştii întâlnirilor vor fi personalităţi ale Clujului cu realizări deosebite în propriile domenii de activitate, fie că este vorba de oameni de afaceri, scriitori, profesori universitari cu diverse specializări, artişti, poeţi sau medici. Scopul întâlnirilor este de a crea un dialog real şi un schimb de idei creativ între femeile implicate în politica clujeană şi invitaţi.
Prima întâlnire îl are ca invitat pe teologul Radu Preda, profesor asociat la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii “Babeş-Bolyai”. Acesta va susţine o conferinţă de 55 de minute, urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri.
„Am decis să organizăm această serie de întâlniri, care sper să devină o tradiţie, pentru a facilita şi a consolida dialogul real dintre clujenii deosebiţi, care au realizări excepţionale sau idei vizionare şi care aduc prin performanţa lor un plus de valoare oraşului în care trăim, şi femeile implicate în scena politică din Cluj, sau pur şi simplu interesate de viaţa oraşului. Am ales să omagiem prin aceste întâlniri personalitatea Almei Mohora-Popoviciu, prima femeie stomatolog din România, şi care a modelat, prin voinţa şi caracterul ei, oraşul în care trăim astăzi. Cred că aceste întâlniri sunt o formă de apreciere şi înţelegere mai profundă a rolului unic pe care fiecare dintre invitaţi îl are în existenţa şi afirmarea Clujului pe plan naţional şi internaţional”, a arătat deputatul PSD de Cluj Aurelia Cristea, liderul OFSD Cluj.
Prima întâlnire se va desfăşura sâmbătă, 16 noiembrie, de la ora 11.00 la Hotelul Royal, Str. Liviu Rebreanu, nr. 39, Cluj-Napoca, Seria de întâlniri va continua lunar.
La fiecare întâlnire sunt invitate femeile din toate organizaţiile locale ale partidelor politice clujene.
Alma Mohora-Popoviciu a fost primul medic stomatolog femeie din România, şi o personalitate implicată în viaţa Clujului. A lucrat ca medic specialist stomatolog la Ambulatoriul Policlinic Cluj, ca medic şef al Secţiei de Stomatologie din cadrul Policlinicii II Cluj, şi a fondat, în 1948, prin mijloace proprii, un cabinet stomatologic pentru studenţii Institutului de Artă din Cluj, în care a activat ca voluntar până la înfiinţarea Policlinicii Studenţeşti. A avut un rol decisiv în crearea parcului “Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, iar după pensionare a muncit ca voluntar în cadrul Clinicii de Chirurgie Maxilo-Facială. A fost prima preşedintă a secţiei de tenis de câmp a Universităţii. S-a stins din viaţă la 94 de ani, în 1990, lăsând moştenire o activitate prodigioasă în slujba capitalei de suflet a Transilvaniei.