ClujAzi

Fii informat!

Oskar Lafontaine cere renunţarea la moneda unică euro

Fostul ministru german de Finanţe, Oskar Lafontaine, cel care a lansat moneda unică europeană, cere acum renunţarea la euro pentru ca ţările din sudul Europei să îşi poată reveni din punct de vedere economic, relatează „The Telegraph”.

oskar„Situaţia economică se înrăutăţeşte de la lună la lună. Rata şomajului a atins procente care pun la îndoială bazele structurilor democratice. Germanii nu au conştientizat că sudul Europei, inclusiv Franţa, va fi forţat, în plină sărăcie, să se împotrivească hegemoniei germane, mai devreme sau mai târziu”, a declarat Oskar Lafontaine, fost ministrul german de Finanţe în perioada 1998-1999, sub mandatul căruia a fost lansată moneda unică europeană.

Acesta este de părere că o mare parte din vină pentru criza din Europa o are Germania. De asemenea acesta a mai precizat că Angela Merkel „se va trezi din starea ei atotştiutoare” când ţările aflate în dificultate financiară se vor uni pentru a schimba politica de criză, „pe cheltuiala Germaniei”. „Speranţa că moneda unică va determina un comportament economic raţional din toate părţile este deşartă”, a adăugat Oskar Lafontaine, care a atras atenţia că decizia de a forţa Spania, Portugalia şi Grecia să se devalorizeze a fost „o catastrofă”.

Aceste afirmaţii spijină declaraţiile făcute de ministrul francez de Finanţe, Pierre Moscovici, care duminică a anunţat sfârşitul austerităţii şi triumful politicii franceze în contextul în care Franţa a încheiat acordul cu Bruxelles prin care atît ea cît şi Spania au primit o amânare de doi ani pentru a putea ajunge la ţinta de deficit bugetar de 3%.

Tonul triumfător al afirmaţiilor lui Moscovici ar putea spori tensiunile între Berlin şi Paris şi confirmă temerile potrivit cărora concesiile nu vor face altceva decât să afunde Uniunea într-un haos fiscal, comentează Ambrose Evans-Pritchard, de la „The Telegraph”.

Alianţa franco-germană care coordonează politica UE de aproximativ jumătate de secol s-a fragilizat considerabil după ce Partidul Socialist din Franţa a blamat „intransigenţa egoistă” a cancelarului Merkel, „care se gândeşte doar la germani, la echilibrul comercial şi la viitorul ei electoral”.

Foto : focus.de