E ora 8 dimineaţa, însă deja coada formată în faţa biroului „Card de Sănătate” de la sediul CAS Cluj, din Cluj-Napoca, este deja descurajantă. „Mă duc acasă, astăzi nu apuc să rezolv nimic”, a declarat miercuri un pensionar, la vederea celor peste 40 de persoane care aşteptau la rând.
„Stau la coadă ca să-mi solicit cardul de sănătate, pe care nu l-am primit acasă. Încă nu am fost la spital cu fiul meu, dar se poate întâmpla oricând şi nu mai putem face nimic fără card”, a precizat o mămică în vârstă de 30 de ani pentru ClujAzi.
Principala problemă reclamată de clujenii aflaţi la coadă au fost erorile pe care le prezintă cardul şi faptul că nu îl pot utiliza deşi l-au primit acasă.
O doamnă a menţionat la ghişeul de informaţii de la intrarea în clădirea CAS că a primit cardul de sănătate acasă, dar cardul e înregistrat pe numele altcuiva.
Medicul de familie Claudia Butanu a discutat cu reporterii ClujAzi despre principalele probleme ale modului în care a fost implementat cardul de sănătate.
„S-a creat multă panică prin transmiterea mesajului că de la 1 mai nu se mai acordă servicii medicale pentru cei care nu posedă un card activat, în loc să se promoveze mai bine modul de utilizare a cardului şi faptul că pacienţii asiguraţi primesc servicii medicale. Principala problemă sunt erorile multiple de sistem la utilizarea cardului. Serverele Ministerului Sănătăţii nu au fost pregătite adecvat pentru acest proiect, astfel timpul de lucru cu pacienţii a crescut la 15 minute tocmai din cauza acestor erori de sistem. Bineînţeles că pacientul ne reproşează în primul rând nouă nefuncţionalitatea sistemului. Există multe spitale care cer adeverinţe deşi scopul cardului este tocmai eliminarea acestora, iar pacienţii sunt puşi pe drumuri”, a declarat medicul de familie Butanu Claudia pentru ClujAzi.ro
Există de asemenea şi spitale care nu posedă încă cititoare de card.
PNL a cerut demisia Ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, care a transferat eşecul implementării sistemului în cârca medicilor de familie. Totodată, PNL a solicitat audierea în Parlament a preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea.