La alegerile locale din iunie, Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) va concura cu liste de consilieri în aproximativ două sute de localităţi şi va lansa candidaţi la funcţia de primar în aproape o sută de unităţi administrative – a anunţat Szilágyi Zsolt cu ocazia conferinţei de presă ţinute la Cluj. Preşedintele Partidului Popular Maghiar a precizat că partidul va desemna candidaţi pentru consiliile locale în 12 judeţe, iar în 7 dintre acestea va depune şi o listă cu candidaţi pentru funcţia de consilier judeţean.
„Cu ocazia alegerilor locale, se va decide dacă maghiarii din Transilvania vor fi capabili să înceapă o pagină nouă, să genereze o schimbare radicală faţă de politica ultimilor 25 de ani în care am bătut pasul pe loc şi am fost năpădiţi de corupţie. Noi ne străduim să asigurăm o reprezentare mai puternică, mai credibilă, mai curată şi mai eficientă a comunităţii maghiare” – a declarat preşedintele formaţiunii politice. El a adăugat că listele de candidaţi trebuie depuse până la data de 26 aprilie, iar partidul progresează conform planului iniţial, listele fiind alcătuite deja în cele mai importante localităţi.
În opinia lui Szilágyi, candidaţii la funcţia de primar – pe care îi susţine partidul – au şanse bune de câştig în comunele Izvorul Crişului (judeţul Cluj) şi Râmetea (judeţul Alba), precum şi în oraşul Valea lui Mihai (judeţul Bihor). Formaţiunea speră la obţinerea unor rezultate bune şi la Târgu Mureş, Târgu Secuiesc şi Odorheiu Secuiesc indiferent de faptul că este vorba de un candidat propriu sau de unul sprijinit de mai multe partide. Candidatul partidului la primăria municipiului Târgu Secuiesc este vicepeşedintele acestuia, Johann Tajerling, care porneşte cu şanse reale de succes. Organizaţia municipală din Odorheiu Secuiesc a anunţat la începutul săptămânii că în vederea demarării schimbărilor, a asigurării unei vieţi publice curate şi în speranţa victoriei forţelor ce reprezintă interesele reale ale comunităţii maghiare, şi-a retras din cursă propriul candidat, asumându-şi totodată sarcina susţinerii lui Gálfi Árpád, candidatul propus de organizaţia municipală a Partidului Civic Maghiar.
„La Târgu Mureş sprjinim în continuare candidatura lui Soós Zoltán. Noi suntem adepţii reprezentării comunităţii noastre de către persoane curate, de etnie maghiară; dar suntem nevoiţi să constatăm că Uniunea Democrată Maghiară din România nu are o echipă credibilă în acest oraş. Cu toate acestea considerăm că Soós Zoltán porneşte cu şanse bune, iar noi nu ne vom precupeţi forţele în încercarea de a-i maximiza şansele de a fi ales” – a precizat preşedintele PPMT. În opinia lui, reprezentarea masivă a maghiarilor în consiliul local din Târgu Mureş este în interesul întregii comunităţi maghiare, iar acest lucru este posibil doar dacă şi Partidul Popular Maghiar va face parte din acest organ decizional. „În acest scop şi în ideea de a ne consulta în timpul campaniei electorale, liderii locali ai formaţiunii noastre l-au contactat pe Soós Zoltán. L-au rugat să participe la manifestările noastre din timpul campaniei şi să sprijine lista de candidaţi ai Partidului Popular Maghiar, căci noi am participat la strângerea de semnături în sprijinul candidaturii sale şi îl susţinem şi în continuare. Cu ocazia întrevederii am accentuat că asigurarea reprezentării maghiare puternice va fi posibilă doar dacă atât UDMR-ul, cât şi PPMT-ul vor obţine mandate de consilier local.” La conferinţa de presă,Szilágyi a afirmat că din partea lui Soós Zoltán se aşteaptă la mobilizarea tuturor alegătorilor maghiari şi nu la transformarea campaniei sale într-o campanie electorală a UDMR-ului.
Răspunzând la întrebarea unui jurnalist, preşedintele PPMT-ului a precizat că partidul va depune la Târgu Mureş o listă puternică şi reprezentativă de candidaţi, capabilă să etaleze ceea ce este specific comunităţii maghiare. „Un partid nu poate funcţiona aidoma unui spectacol dat de un singur artist. Retragerea lui Portik Vilmos din cursa pentru funcţia de primar a implicat o serie de fenomene negative. Când a luat această decizie, el nu s-a sfătuit cu conducerea centrală a partidului. Noi am aflat de actul lui unilateral prin intermediul paginii pe care o menţine pe o reţea de socializare. Făcând o comparaţie cu alpinismul, aş putea spune că fapta sa echivalează cu abandonarea echipei de către lider tocmai înaintea atacării vârfului. Prin fuga sa, cred eu, Portik Vilmos i-a părăsit în primul rând pe locuitorii oraşului, nu pe noi. După ce a fost preşedintele organizaţiei judeţene timp de patru ani şi a fost candidatul nostru la alegerile preliminare, datoria lui absolută ar fi fost să mobilizeze electoratul, să lucreze în continuare în vederea atingerii scopului nostru comun, încercând să valorifice capitalul simbolic dobândit: încrederea primită din partea localnicilor” – a adăugat liderul Partidului Popular Maghiar.
El a mai precizat că lista din judeţul Braşov este în suspensie, deoarece organizaţia judeţeană a partidului a avut o convorbire cu organizaţia judeţeană UDMR, dar aceasta din urmă a respins ideea reluării colaborării de acum patru ani. S-au consultat şi organizaţiile judeţene din Timiş, dar conform spuselor lui Szilágyi, UDMR-ul nu este interesat de elaborarea unei strategii maghiare comune. „Aş mai putea aminti judeţul Arad sau judeţele unde minoritatea maghiară constituie o diasporă internă, adică zonele unde fără consultarea, colaborarea şi acţiunea comună a forţelor care reprezintă comunitatea maghiară cauza pe care o împărtăşim nu are sorţi de izbândă. Cu cea mai mare probabilitate, diaspora internă maghiară va resimţi efectele atitudinii partinice a UDMR-ului, care a decis să concureze separat”.
Succesul pe care Partidul Popular Maghiar l-ar putea repurta după patru ani şi jumătate de la înfiinţare, ar putea fi şi victoria ardelenismului, al ideii autonomiei şi al unei Românii federale – a remarcat Szilágyi Zsolt. „În măsura în care este posibil, dorim să abordăm temele locale ce ar putea asigura propăşirea comunităţii transilvănene împreună cu forţele politice, care îi reprezintă pe românii, care văd în Ardeal pământul lor natal. Asigurarea unui trai decent şi demn în Transilvania presupune alegerea – atât din partea românilor, cât şi cea a maghiarilor a – unor consilieri care vor lucra în primul rând interesul localnicilor. Ar trebui să analizăm de ce sunt ridicate taxele pentru apa potabilă, cum am putea reduce cheltuielile comune ale locatarilor şi să aflăm cine beneficiază de premii de pe urma colectării taxei pentru adunarea gunoiului menajer. Fiindcă stabilirea cotei taxelor şi impozitelor locale este de competenţa administraţiei publice locale” – a opinat preşedintele PPMT.
Szilágyi a mai relatat că a început şi intimidarea electoratului maghiar, campania negativă. „Solicităm liderilor locali şi centrali ai UDMR-ului să nu propulseze în prim plan acea linie politică lipsită de credibilitate şi atinsă oarecum şi de fenomenul corupţiei în fruntea căreia se află Szabó Ödön, Kiss Sándor şi Tamás Sándor, ba chiar şi Kovács Péter, şi este susţinută de la Bucureşti de senatorul Verestóy Attila” – a adăugatpreşedintele Partidului Popular Maghiar. El a mai amintit faptul că liderii PPMT au primit, din microregiunea Trei Scaune, mai multe semnale referitoare la această politică de intimidare. „Este clar că se încearcă descurajarea candidaţilor noştri prin ameninţări cu autoritatea financiară, cu controale din partea organelor statale şi cu rezilierea diferitelor contracte semnate de aceştia. Judeţul Covasna excelează în această privinţă. Nu îl acuz de nimic pe Tamás Sándor, dar se vede clar că anumiţi lideri ai UDMR-ului şi-au însuşit metodele aplicate de Jandarmeria şi Poliţia Română, de exemplu, împotriva cetăţenilor care au manifestat cu ocazia Zilei Libertăţii Secuieşti. Vom da glas nemulţumirii noastre ori de câte ori vom constata asemenea acte, indiferent de autorul acestora. Nu putem permite restabilirea atmosferei de teamă. Prin urmare, obţinerea unor rezultate bune de către candidaţii PPMT-ului este importantă. Vom depune toate eforturile necesare pentru a putea vorbi fără tabuuri şi reţineri despre problemele, care fac dificilă viaţa anumitor comunităţi locale indiferent de influenţa locală de care beneficiază, precum şi de relaţiile şi mijloacele de intimidare de care dispun baronii locali” – a subliniat Szilágyi Zsolt.
Leave a Reply