„PDL Cluj nu credea că nişte oameni mărunţi din punct de vedere politic vor încerca să îşi ascundă incompetenţa şi impotenţa politică prin plângeri penale. Problemele de natură politică trebuie rezolvate de partide pe plan politic şi nicidecum lupta politică nu trebuie dusă în planul justiţiei”, se arată într-un comunicat de presă al democrat-liberalilor.
Potrivit PDL Cluj, consilierul judeţean Călin Tuluc a respectat în totalitate legea, iar orice plângere penală făcută de Remus Lăpuşan şi PSD nu este decât un denunţ calomnios care va avea repercusiuni legale. PDL Cluj este solidar cu consilierul judeţean Călin Tuluc.
„Este inadmisibil ca după ce au blocat proiectele judeţului în lupta pentru ciolan, PSD şi aceşti indivizi să dea lecţii de moralitate şi legalitate. De altfel, practicile securistice ale lui Remus Lăpuşan sunt cunoscute. Un apropiat de-al său, fost PSD-ist, actual UNPR-ist, acţionar într-o firmă implicată în scandalul de corupţie de la pistă, prin trafic de influenţă exercitat la nivelul guvernului (vicepremier) a mai comandat controale politice. Aceştia reprezintă un grup infracţional organizat care fac plângeri penale doar cu scopul înlăturării adversarilor politici. Acest grup infracţional organizat va răspunde în faţa legii!
Domnule Lăpuşan, nu vă mai ocupaţi de delaţiuni ordinare, pentru că nu sunteţi veşnici la putere şi pentru că legea îi protejează pe cei corecţi cum e cazul consilierului Călin Tuluc. Iar aceste delaţiuni ordinare nu ne intimidează, ci ne motivează să muncim mai mult pentru ca PSD să nu reinstaureze un regim totalitar!”, se arată într-un comunicat de presă al PDL Cluj.