ClujAzi

Fii informat!

Percheziții la RADET

radetÎn această dimineață, polițiștii bucureșteni au început o serie de percheziții la RADET și la alte imobile din București, Ilfov și Giurgiu. Mai multe persoane sunt suspectate că au prejudicat regia prin acordarea ilegală a unor contracte de achiziții publice.

Perchezițiile sunt făcute cu scopul de a ridica documente, iar sursele judiciare susțin că nu s-a început urmărirea penală pe numele niciunei persoane.

Perchezițiile au loc la 38 de adese din București, Ilfov și Giurgiu, iar contractele   care ar fi fost acordate ilegal erau pentru lucrări de infrastructură, care au fost plătite însă nu au fost executate.

„Precheziţiile sunt efectuate ca urmare a cercetărilor ce se desfăşoară într-un dosar penal în care există indicii privind săvârşirea unor infracţiuni în domeniul achiziţiilor publice, prin care ar fi fost diminuate resursele financiare ale unei instituţii de interes public local”, a precizat Poliţia Capitalei.

Conform Mediafax, niciun oficial al regiei nu a fost pus sub învinuire până în acest moment. În cadrul anchetei mai multe firme au fost vizate, printre care și societatea de construcții Erbașu SA.

Foto : gândul.info