ClujAzi

Fii informat!

Peste 100 de jandarmi vor asigura măsuri de ordine publică la meciul de fotbal dintre CFR şi Viitorul Constanţa

Peste 100 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca vor asigura măsurile de ordine publică la meciul de fotbal dintre echipele „F.C. CFR 1907 Cluj-Napoca” şi „F.C. Viitorul Constanţa”.jandarmi

Partida este caracterizată ca fiind cu grad de risc mediu, iar jandarmii vor fi prezenţi atât în zona imediată şi apropiată a stadionului „Dr. Constantin Rădulescu”, cât şi pe traseele de afluire/defluire ale spectatorilor.
Astăzi începând cu ora 21.30, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din municipiul Cluj-Napoca se va desfăşura meciul de fotbal dintre echipele „F.C. CFR 1907 Cluj-Napoca” şi „F.C. Viitorul Constanţa”, din cadrul Ligii I, ediţia 2013-2014.

Conform prevederilor Legii nr. 4/2008, privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor sportive modificată şi completată de Legea 10/2012, SPECTATORILOR LE ESTE INTERZIS să introducă în stadion băuturi alcoolice, petarde, fumigene, torţe, arme ori alte obiecte ce pot fi folosite la acţiuni de tulburare a ordinii publice sau care pot conduce la producerea actelor de violenţă. Este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă publică.

De asemenea spectatorilor le este interzis: să arunce cu obiecte în teren sau în direcţia altor spectatori, să sară gardul care delimitează spaţiul de joc sau să intre pe spaţiul de joc, să deterioreze sau să distrugă mobilierul în interiorul locurilor de desfăşurare a meciului, să împiedice acţiunea forţelor pentru asigurarea sau restabilirea ordinii publice.