Peste 150 de persoane au luat parte, joi seara, la protestul de comemorare a evacuărilor forţate din Cluj-Napoca, organizat de mai multe asociaţii care luptă pentru drepturile cetăţenilor de la Pata Rât.
În ciuda frigului de afară, aceştia au mărşăluit prin centrul oraşului cu pancarte în mâini, au scandat pentru drepturile lor şi au dezvăluit o plăcuţă comemorativă pentru Dallas (vechiul Pata Rât) – 40 de ani de sărăcie premeditată; Cantonului – 20 de ani de invizibilitate; Case modulare (noul Pata Rât) – 5 ani de la evacuarea de pe strada Coastei; Stephenson – 2 ani sub amenințarea demolării; Cluj – 6 ani de activism civic pentru dreptul la locuire adecvată (2010-2015).
„Din 2011, în fiecare an facem miting pentu Primărie, care s-a lăudat că o să ne mute, că o să aranjeze locuinţe. Am fost 76 de familii de pe Coastei şi ne-au dat 40 de locuinţe. Suntem oameni şi noi, copiii noştri umblă la şcoală şi grădiniţă, avem copii la facultate. Vrem drepturi egale. Eu din cauza lor am ajuns în căruciorul cu rotile. Noi am luptat foatrte mult şi am fost obosiţi. Din cauza lor, din cauza stresului, a acestor oameni care n-au suflet, n-au inimă. Au crezut că vom muri, dar le arătăm că nu murim nicăieri, vom trăi”, a declarat unul dintre participanţi.
Au fost afişate mesaje precum: „Vrem locuinţe”, „Nu uitaţi, suntem ai Clujului”, „Ne-am săturat de minciuni”, „76 de familii înapoi în oraş”, „Pata Rât – Capitală Culturală Europeană”, „Locuinţe sociale fără discriminare”, „Cantonului – 20 de ani de invizibilitate”, „Cum veţi răspunde pentru cei care au murit pe rampa de gunoaie?”, „Staţi de vorbă cu noi”, „Suntem egali, nu ilegali”, „Muncim pentru drepturile noastre”, „Împreună pentru dreptate”, Ne cunoaştem drepturile”, „Nu vrem şcoli segregate”.
„Azi, 17 decembrie 2015 se împlinesc 5 ani de la evacuarea noastră. Nu ne-am mutat de bunăvoie, am fost evacuaţi, scoşi din casele noastre, ni s-a sistat gazul, curentul electric, ceasurile erau plătite din banii noştri, ne-au sistat tot şi ne-au spus cu nonşalanţă să ne adunăm lucrurile şi să plecăm. N-am ştiut unde vom fi duşi, ne-au uruncat lucrurile, pentru care am lucrat o viaţă întreagă, în maşini de gunoi; unde vouă vi se aruncă gunoaiele, nouă ni s-a urcat mobila pentru care muncim. Ne-au dus lângă rampa de gunoi. Acolo am realizat că din 76 de familii, 36 au rămas pe dinafară, adică li s-a dat un teren gol şi li s-a spus: „Construiţi aici, că nimeni n-o să vă alunge”. Ceilalţi, care am primit o locuinţă de 16 metri pătraţi, i-am găzduit pe vecinii noştri şi am învăţat să convieţuim până în primăvară. De atunci nu s-a schimbat nimic. Locuim tot acolo, sub aceleaşi condiţii. Toţi muncim şi contribuim la acest oraş, cu ce putem. Din punctul de vedere al coloniei Coastei, condiţiile sunt aceleaşi. Avem două fete care şi-au luat bacul şi sunt la Facultatea de Administraţie Publică. Avem un băiat la Liceul Pedagogic, care o să ajungă învăţător. Chiar dacă locuim în condiţii mizere, luptăm să trimitem copiii la şcoală pentru că ei sunt viitorul nostru. Acum faceţi un calcul: din 16 mp de locuinţă, cât îi revine unui membru, un metru? Merită cineva să trăiască în acele condiţii? Nu! De aceea continuăm să scandăm, că vrem să se facă dreptate, am fost evacuaţi forţat. Dl Boc spune că am mers acolo de bună-voie; nu este adevărat! În faţa ochilor noştri s-au dărâmat casele noastre. Un parc de agrement e mai important ca viaţa a 350 de persoane?”, a spus o mămică, în faţa Primăriei.
„Am venit să arătăm oamenilor că ştim ce vrem. Ne-am săturat de viaţa pe care o trăim şi nu vrem altceva decât să ni se respecte drepturile. Am venit să comemorăm cu durere evacuarea prietenilor noştri, a fraţilor noştri, pe care i-au mutat forţat în timp de iarnă şi nu s-au gândit la copii, la viitorul Clujului, a acelora pe care vrem să-i protejăm, să-i vedem la şcoală, să-i vedem viitorii profesori şi învăţători. Vrem dreptul la viaţă. Sunt mii de oameni care locuiesc la marginea Clujului şi nu vor altceva decât un loc de muncă, asistenţă socială, să crească şi să muncească în Cluj, să nu cerşească. Noi nu vrem să învăţăm copiii să fure, să cerşească, să aglomereze stărzile. Vrem un trai decent pentru ei, să aibă locuinţă, lumină, o casă unde să înveţe. Mii de oameni pe rampa de gunoi astăzi muncesc în condiţii inumane, fără drept de asistenţă socială. Acei oameni de 40 de ani nu cer altceva decât să li se facă dreptate, o locuinţă, o casă. Nu cerem nimic ilegal. Suntem legali chiar dacă suntem de etnie romă, în faţa lui Dumnezeu suntem egali şi am vrea ca şi în faţa autorităţilor să fim egali. Putem să venim aici în fiecare lună, să aglomerăm primăria, străzile. Vrem ca primarul să ia o agendă şi să vadă ce a făcut pentru oamenii din Cluj, cât de mult s-au implicat autorităţile să vină în comunităţile defavorizate, ce măsuri s-au luat pentru cei care trăiesc sub cerul liber? Dorim din toată inima să colaboreze autorităţile cu noi. Dintr-un pământ industrial vrem să avem un pământ unde să locuim, vrem apă, vrem lumină. Vrem ca şi copiii noştri să nu meargă la şcoli separat şi să fim marginalizaţi. Vrem ca primarul să se uite la comunităţile din jurul Clujului”, a precizat o altă persoană care trăieşte pe rampa de la Pata Rât.
Potrivit organizatorilor, protestul „Suntem egali, nu ilegali!” aduce în atenția opiniei publice și a autorităților că dezvoltarea orașului nu trebuie să însemne excluderea din spațiul său a oamenilor care nu au bani să dobândească locuințe de pe piața privată. Și locatarii zonelor defavorizate aparțin acestui oraș, și ei trebuie să beneficieze de investițiile dezvoltării locale. Guvernarea centrală și locală sunt responsabile față de violarea structurală a drepturilor civico-politice și social-economice ale oamenilor. Statul poate și trebuie să intervină în sprijinul celor care au fost împinși în sărăcie extremă, inclusiv prin asigurarea unor locuințe decente ca o formă de protecție socială.
„Comemorăm evacuările întâmplate în oraşul Cluj de-a lungul ultimelor decenii, viaţa celor care şi-au pierdut viaţa muncind pe rampa de gunoi. Ne aducem aminte de toţi cei care au fost plasaţi pe strada Cantonului. Comemorăm şi revendicăm dreptul la locuinţe, dreptul la oraş”, a spus Enikő Vincze.
„Pe Cantonului sunt 162 de barăci, în jur la 700-800 de persoane – bărbaţi, femei şi copii. Majoritatea merg la şcoli, frecventează grădiniţa, lucrează. Împreună stăm acolo, fără curent, fără apă, copiii mănâncă împreună cu şobolanii şi cu şoarecii dintr-o farfurie. Suntem şi noi oameni, vrem dreptate. Am fost scos din strada Byron, târât pe scări, băgat la răcoare 24 de ore, nevasta mea a fost bătută şi trasă de păr, ne-au evacuat forţat. Am fost pe drumuri cu 6 copii, am stat în parcuri. Şi noi trăim în societatea de astăzi şi noi vrem ca să ni se facă dreptate”, a afirmat un bărbat.
„În 17 decembrie 2015 se împlinesc cinci ani de când mai mult de 250 de persoane au fost evacuate de pe strada Coastei din Cluj și mutate la mai puțin de 200 de metri de rampa de gunoi a orașului. Între ei se aflau peste o sută de copii. Acestor persoane le-au fost diminutate semnificativ șansele de a merge la serviciu sau la școală, de a participa la viața orașului. Acești oameni au suferit pierderi materiale, dar și morale. Demnitatea acestor persoane a fost călcată în picioare. Acest lucru s-a întâmplat unor cetățeni ai Clujului. De aceea, comemorarea de azi nu este doar a celor care au fost mutați. Ea trebuie să fie a tuturor clujenilor”, arată asociaţia Pata Cluj, care derulează un program cu finanţare din fonduri norvegiene pentru respectiva comunitate, prin intervenţii de diminuare a segregării şi excluziunii socio-economice.
Conform asociaţiei, populația zonei Pata Rât a crescut de la patru familii stabilite în zonă la sfârșitul anilor ‘60, la peste 1500 persoane în prezent. Povestea Pata Rât, pe care o reauzim de peste 40 de ani, se limitează, prea adesea, la culpabilizarea săracilor pentru că sunt săraci și pentru că nu se pot integra în societate. Însă, ce nu se rostește când este spusă acestă poveste este că o dată cu trecerea timpului săracii devin și mai săraci, iar Pata Rât crește deceniu după deceniu. Marginalizarea și excluziunea, sub atâtea chipuri și forme, își fac efectul val după val, erodând capacitatea multor clujeni de a trăi o viață mai bună și mai demnă. Pata Rât este la marginea societății, iar cei împinși la marginea societății ajung la Pata Rât.
