ClujAzi

Fii informat!

Peste 2.000 de români au protestat la Câmpeni împotriva exploatărilor cu cianuri şi a exploatrii prin fracturare a gazelor de şist

Protestul de la Câmpeni faţă de proiectul Roşia Montană s-a încheiat, iar participanţii au adoptat o „proclamaţie” prin care cer demisia iniţiatorilor proiectului de lege privind Roşia Montană, dar şi interzicerea mineritului cu cianuri şi a extragerii gazelor de şist prin fracturare hidraulică.

Protestul organizat la Câmpeni faţă de proiectul minier de la Roşia Montană, la care au participat aproximativ 2.000 de persoane, s-a încheiat în jurul orei 19.30, când ultimii protestatari au început să plece spre case.

În timpul protestului, participanţii au adoptat şi au făcut publică o „proclamaţie a Marii Adunări a Moţilor de la Câmpeni” prin care au transmis guvernanţilor şi parlamentarilor că „locuitorii Apusenilor sunt cei îndreptăţiţi să decidă care e cel mai potrivit mod prin care bogăţiile cu care i-au înzestrat natura şi bunul Dumnezeu vor fi valorificate în folosul comunităţii şi al României”, scrie Mediafax.