Peste 200 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca vor asigura măsurile de ordine publică la meciul de fotbal dintre echipele CFR Cluj şi Rapid Bucureşti.
Partida este caracterizată ca fiind cu grad de risc mediu, iar jandarmii vor fi prezenţi atât în zona imediată şi apropiată a Stadionului „Dr. Constantin Rădulescu”.
Meciul are loc astăzi, cu începere de la ora 21,30.
În total, peste 80 de suporteri ai celor două echipe au interdicţie de a participa la meciul de fotbal, fiind incluşi în baza de date a Jandarmeriei, motiv pentru care sunt sfătuiţi să nu pătrundă ilegal pe stadion. În cazul identificării în incinta arenei sportive aceştia riscă o pedeapsă cu închisoarea de la o lună la 3 luni sau amendă, precum şi măsura de siguranţă a interzicerii accesului la competiţiile sau jocurile sportive, pe o perioadã de la unu la 2 ani, care se adaugã la perioada pentru care s-a dispus iniţial măsura.