Peste 250.000 de participanți sunt așteptați anul acesta la cea de-a opta ediție a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj, care începe în acest weekend și va dura până duminică, 20 august 2017.
Printre atracțiile festivalului se va afla o barcă medievală amplasată pe lacul din Parcul Central, satul medieval, concertul Operei de Stat din Ungaria din Piața Unirii, concertul de la Vlaha și un loc special amenajat pentru copii, tot în Parcul Central.
Festivalul se deschide oficial cu spectacolul Canon de dansuri – Hommage a Kodály Zoltán, interpretat de Ansamblul Popular Maghiar de Stat, eveniment ce va avea loc luni, 14 august, de la ora 19.00, la Opera Maghiară.
Evenimentul a fost conceput astfel încât să fie foarte prietenos și cu cei care nu înțeleg limba maghiară.
Olah Emese, viceprimar al municipiului Cluj-Napoca, a spus că Din punctul de vedere al administrației locale, acest eveniment este un pol de întâlnire pentru clujeni și toți cei care locuiesc în Transilvania și o foarte bună ocazie pentru toți cei care, indiferent de etnie, vor să se întâlnească în mijlocul Clujului și să se cunoască mai bine. Nu în ultimul rând, este o ocazie ca orașul să fie promovat dincolo de hotare. Pe parcursul festivalului vor exista anumite restricții de circulație care vor fi comunicate din timp participanților în trafic și ne cerem scuze pentru viitoarele inconveniente.
În total vor fi peste 500 de evenimente de diverse tipuri, de la concerte, expoziții, tururi ghidate și proiecții de film la activități pentru copii, evenimente gastronomice sau petreceri.
Vom avea foarte multe programe accesibile și publicului vorbitor numai de limba română. Vom avea 35 de expoziții, mult mai mult decât în anii precedenți. Aș dori să atrag atenția asupra celor organizate la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, una vernisată deja în data de 3 august, începând de mâine vor fi vernisate tot mai multe expoziții aici. Vom mai avea expoziții la Bastionul Croitorilor, la Casino – Centrul de Cultură Urbană Programul va include mai multe spectacole de teatru și filme subtitrate în limba română, concerte de muzică clasică, de orgă, iar un concert special, caritabil, va fi susținut la Colegiul Academic de Boros Misi, un pianist foarte tânăr, dar remarcat pe plan internațional, a punctat Szabó Lilla, directorul de programe al festivalului.
Sâmbătă, 12 august, în ziua 0 a festivalului, se dă startul celei de-a XIX-a ediții a Excursiilor memoriale de anduranță „Kós Károly” și are loc, de asemenea, Ziua ecvestră maghiară. Desfășurată la Centrul de călărie Szilaj de pe strada Lombului, manifestarea include de la concursuri de galop și probe de forță a cailor de tracțiune la dresaj liber și demonstrații ale arcașului călare.
Ziua de duminică, 13 august, debutează cu liturghia ecumenică solemnă de la Biserica Evanghelică și este presărată cu numeroase expoziții și concerte. Astfel, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, de la ora 16.00, va avea loc vernisajul expoziției ‘’Satul și țăranul în pictura transilvăneană’’ (curatori Alin Samochiș și Végh Éva), iar la Bastionul Croitorilor de la ora 18.00 se va deschide expoziția de fotografie ‘’Statuia Matia Corvin, simbolul Clujului’’ (curatori Ancuța-Lăcrămioara Chiș și Ucu Bodiceanu).
Cele peste 30 de concerte din festival vor avea loc în Cluj, în Piața Unirii și Parcul Central, precum și în parcul de sculpturi Arkhai din Vlaha.
În Parcul Central vor fi șase zile de concerte, care se vor încheia la ora 21.00, cu o singură excepție, marți, când concertul se va termina la ora 23.00. În Piața Unirii vom avea în fiecare seară, începând de joi, 17 august, doar un singur concert, de la ora 21.00. Concertele de pe strada Kogălniceanu vor fi tematice – operetă, folclor, șansonete, romanțe maghiare, tarafuri, muzică țigănească. Multe concerte vor fi în limba engleză, nu vor avea specific etnic maghiar, a spus Sánta Levente, directorul de producție al Zilelor Culturale Maghiare din Cluj.
Luni, 14 august, este ziua în care se deschide pentru public turnul Bisericii Sfântul Mihail, unul dintre cele mai așteptate momente ale festivalului cultural. Clujenii vor putea urca în turn între orele 10.00 și 16.00, iar cei care nu reușesc luni vor mai avea ocazia să viziteze turnul și în zilele următoare. Un alt moment de referință al festivalului și care va debuta tot în această zi este ‘’Autobuzul Arany 200’’, expoziția mobilă a Muzeului Literar Petőfi, care va putea fi vizitat de luni până joi în parcarea Teatrului Maghiar de Stat. Programul zilei de luni mai cuprinde ateliere de ceramică, expoziții bilingve, dansuri populare, concert de orgă și degustări de vin.
De altfel, vinul bun va fi un companion important al festivalului și va avea și anul acesta propria sa stradă: Potaissa. Aici vizitatorii vor putea consuma vinuri de clasă din numeroase regiuni ale Bazinului Carpatic și se vor putea delecta cu recitaluri folclorice.
Pe parcursul festivalului vor exista tururi ghidate bilingve pe la diferite obiective turistice din oraș, unul dintre acestea având loc miercuri, 16 august, ora 10.00, la Banca Națională a României, sucursala Cluj, unde se vor putea admira vitraliile de sticlă și mozaicurile pictate de artistul Róth Miksa. Înscrierile pentru acest tur se fac la infostandurile ZCMC.
Potrivit lui Gergely Balázs, organizatorul principal al Zilelor Culturale Maghiare din Cluj, din programul Zilelor Culturale Maghiare nu vor lipsi nici dezbaterile pe teme economice.
O noutate pentru această ediție este turul orgilor pentru persoane cu deficiențe de auz, care se va ține joi, 17 august, de la ora 18.30. Ghidajul în limba română va fi realizat de Györgyjakab Miklós, iar traducere în limbaj mimico-gestual de Anamaria Cazacu. Întâlnire pentru plecarea în tur va avea loc în curtea Bisericii Reformate cu Două Turnuri (B-dul 21 Decembrie nr. 41).
Parcul Central va fi pentru prima dată gazdă a festivalului și va adăposti concerte o zonă de relaxare, standuri de bere și de vin, o zonă destinată activităților pentru copii, o zonă de demonstrații sportive, precum și „Dansul lingurilor de lemn”, competiția anuală de gătit organizată în cadrul Zilelor Culturale Maghiare din Cluj.
Festivalul cultural se va încheia cu spectacolul de operetă‚’’Silvia’’ de Emmerich Kálmán, care este regizat și interpretat de artiștii Teatrului de Operetă din Budapesta cu acompaniamentul artiștilor orchestrei Operei Maghiare din Cluj. Producția, o premieră în Ardeal, este una de mare anvergură, cu 120 de artiști pe scenă.
Organizațiile de tineret ale comunității maghiare vor avea cu acest prilej și posibilitatea promovării inițiativei Minority Safe Pack, care încurajează multilingvismul la nivelul Uniunii Europene.
Bugetul festivalului se ridică la aproximativ 420.000 euro, din care 410.000 lei sunt sprijin din partea Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, iar 25.000 lei din partea Consiliului Județean Cluj. 50% din buget este asigurat prin companiile private din Transilvania, iar restul cu susținerea Guvernului Ungariei
Intrarea la evenimentele festivalului va fi gratuită, cu excepția spectacolelor de teatru.
Programul complet al festivalului se poate accesa aici: