Petro Poroșenko și Ucraina trebuie să înțeleagă că drepturile românilor din această țară nu pot fi călcate în picioare! Iar Uniunea Europeană va reacționa în mod cert pe acest subiect!
Astăzi, în cadrul ședinței Grupului PPE din Parlamentul European a avut loc o dezbatere pe tema noii legi a Educației din Ucraina care prevede interzicea învățământul în limbile minorităților în ciclurile superioare celui primar. Astfel, peste 400.000 de etnici români vor fi afectati de această lege profund nedreaptă care îngrădește un drept fundamental al omului respectiv dreptul la educație.
Am propus în cadrul Grupului PPE ca acest subiect să fie supus spre dezbatere și în cadrul ședinței plenare a Parlamentului European și sunt convins că, acest lucru se va întâmpla cu sprijinul colegilor mei din Grup. Chiar dacă formațiunea politică din care provine președintele Petro Poroșenko este parte a familiei Grupului PPE, inițiativa președintelui a stârnit îngrijorare la Bruxelles și este condamnată cu fermitate. Acțiunea acestuia este regretabilă mai ales că nu doar România ci și alte state care sunt afectate de noua lege a educației au fost alături de Ucraina în momentele dificile ale istoriei și, mai ales, în cel mai recent conflict cu Rusia. Petro Poroșenko trebuie să înțeleagă că drepturile românilor din Ucraina nu pot fi călcate în picioare și nici negociate. Vă redau mai jos intervenția susținută de mine în ședința Grupului PPE de astăzi:
“Domnule președinte , doamnelor si domnilor colegi : trăim azi o realitate care nu poate fi ignorata si care este dată de adoptarea unei legi prin care cei 400000 de români și 100000 de maghiari care locuiesc în Ucraina nu , nu mai pot să învețe în limba lor maternă respectiv în română și maghiară. Până la urmă eu sunt de acord ca un Guvern să poată avea abordarea sa politică fata de anumite subiecte însă faptul că s-a ajuns aici în acest domeniu este un lucru de o gravitate impardonabilă. Poate că ar fi trebuit ca noi, dacă știam de acest lucru sau de aceste discuții, să fi reacționat mai repede însă astăzi suntem în această realitate. Acești oameni care vorbeau și învățau în limba română sau în limba maghiară nu pot să mai facă astăzi acest lucru. Și atunci, hai să vedem ce facem în acest sens. Avem un Șef de stat care și-a anulat vizita în Ucraina respectiv domnul Klaus Iohannis, tocmai pe acest considerent și atunci cu atât mai mult vedem că nu putem să lăsăm spațiul public fără o intervenție fermă din partea noastră. Vedem cum putem aborda această chestiune în condițiile în care guvernarea din Ucraina este parte din familia noastră politică. Eu mi-aș fi dorit să dezbatem acest lucru în următoarea ședință plenară deoarece este un subiect extrem de grav și asta chiar dacă este un guvern de-al nostru, din familia noastră politică. Așa cum a fost dezbatere pe Ungaria sau pe alte state din Uniunea Europeană, și noi am fi trebuit să avem o dezbatere pe această chestiune. Încă o dată subliniez: aceste discuții informale cu autoritățile din Ucraina trebuia să le fi avut până la votarea acestei legi. Azi trebuie să ne întrebăm: ce facem cu acești copii care nu pot să mai învețe în limba maternă? Acești cetățeni au nevoie de un răspuns prompt din partea noastră și nu mă îndoiesc că acesta o să vină. Chiar dacă nu vom avea o dezbatere în această plenară, cel puțin în noiembrie trebuie să avem o discuție dacă acest subiect nu se va rezolva până atunci.”
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.
Leave a Reply