Publicul din Cluj este invitat la un regal de muzică clasică susținut de trei muzicieni cu experiență pe marile scene de concert, care își unesc forțele pentru un proiect caritabil unic în România: construcția unui centru destinat tinerilor cu handicap mintal sever.
Evenimentul muzical va avea loc în sala de concerte a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, sâmbătă, 14 noiembrie, ora 19:00. Vor urca pe scenă pianistul Horia Mihail, violoncelistul Alessandro Menegardi și violonistul Cristian Mandu. Pe lângă activitatea lor muzicală de pe multe scene internaționale, ultimii doi sunt și piloți de aeronave Airbus în cadrul companiei WizzAir.
Împreună, toți trei urmăresc să strângă fonduri pentru construcția unui centru regional dedicat tinerilor cu handicap mintal sever. „Acest centru va include locuințe de tip familial și ateliere protejate, dedicate celor care, la vârsta de 18 ani, sunt excluși din sistemul de asistență socială și educație al statului, deși nu pot duce o viață complet independentă. O parte rămân în grija familiilor, însă pentru cei care sunt orfani, excluderea dintr-un sistem de asistență le pune în pericol nu doar posibilitatea unei reale incluziuni, ci chiar viața”, spune psih. dr. Ovidiu Damian, directorul Asociației Hans Spalinger (AHS). Această organizație, cu 11 ani de experiență în oferirea de servicii educaționale și de recuperare pentru tinerii cu handicap mintal sever, va implementa proiectul în parteneriat cu Habitat for Humanity Cluj, un ONG care de 15 ani construiește case pentru familii cu venituri mici, în regim non-profit.
Pentru a strânge fondurile necesare, intrarea la concert se va face pe baza unei donații a cărei valoare o poate stabili fiecare spectator. De asemenea, donațiile se pot trimite și direct în contul AHS. Viitorul centru va fi deschis în comuna Jucu din județul Cluj, iar construcția este preconizată să înceapă în cursul anului 2016.
Evenimentul de la Cluj va include un concert cu lucrări de Piotr Ilici Ceaikovski și Astor Piazzola, un „zbor caritabil pe aripile muzicii”, în patru anotimpuri, dar și o expoziție de fotografii spectaculoase și perspective unice surprinse în timpul zborurilor.
Despre artiști
Comandatul de echipaj va fi Cristian Mandu, violonist cu studii la academiile de muzică din București, Statele Unite și Elveția. În prezent, este pilot comandant de avion și își continuă activitatea artistică, susținând de ani întregi, prin proiectele sale muzicale, activitatea AHS.
Alături de el se va afla pianistul Horia Mihail, cunoscut publicului din toată România în urma turneelor sale „Pianul călător”; el a susținut peste 1.000 de concerte cu majoritatea orchestrelor simfonice din țară, inclusiv Filarmonica „George Enescu” și Orchestra Națională Radio.
Cel de-al treilea artist este Alessandro Menegardi, un violoncelist italian ce a studiat sub îndrumarea unor maeștri precum Teodora Campagnaro, Rocco Filippini și Enrico Bronzi. A concertat alături de mai multe orchestre de muzică de camera și orchestre simfonice europene, sub bagheta unor dirijori precum Zubin Mehta și Lorin Maazel. Alături de activitatea muzicală, a început în 2008 academia de pilotaj, absolvind ca pilot pe curse comerciale și instructor de zbor. În prezent, este pilot de Airbus în compania Wizzair.