A evitat până la aceste alegeri să facă parte dintr-un partid politic, însă a fost convins de Mişcarea Populară să candideze pe poziţia a doua. Venit tocmai de la Bruxelles, Siegfried Mureşan (33 de ani) încearcă să convingă România de valoarea listei de candidaţi a PMP pentru parcursul european al ţării, unde speră să obţină peste 10% din preferinţele votanţilor.
„Pentru mine a fost foarte important să încep din Ardeal, de acasă, pentru că sunt de loc din Hunedoara şi am părinţi din Târgu Mureş”, aşa s-a lansat candidatul Mişcării Populare în această campanie europeană, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Cluj.
Deşi este foarte tânăr, Siegfried Mureşan are deja o bogată experienţă la nivelul politicii europene, în special în domeniul economic, el activând în cadrul Parlamentului European şi a Parlamentului Germaniei. Totodată, candidatul este consilier principal pe probleme economice al familiei Popularilor Europeni.
„Avem cea mai bună listă de candidaţi, cu Cristian Preda, Teodor Baconschi, Cristian Petrescu şi Daniel Funeriu. Ştim cum funcţionează Europa şi dorim să ne apucăm din prima zi de lucru, la Bruxelles”, a precizat Siegfried Mureşan.
Strategia sa prevede ca imediat după desfăşurarea alegerilor europarlamentare, PMP să se afilieze la PPE, pentru a avea parteneri puternici în scopul realizării proiectelor promise în campanie.
Siegfried Mureşan a menţionat că în toate ţările conduse de partide afiliate PPE economia se dezvoltă din ce în ce mai bine, în ciuda crizei economice, care a venit după perioade lungi de guvernare socialistă, care a condus ţările doar pe bază de credit.
Acesta subliniază faptul că partidele de drepta nu sunt partide ale austerităţii, el dorind evitarea tăierii acelor cheltuieli care afectează în mod negativ dezvoltarea ţării, iar pe deasupra pentru dreapta cea mai bună politică socială este crearea locurilor de muncă, nu asistenţa socială, „pentru că nu un om politic din pix creează locuri de muncă, ci companiile care au un cadru corespunzător să se dezvolte”.
Siegfried Mureşan consideră că avantajele europene ale oraşelor româneşti precum Cluj-Napoca trebuie să conste în activităţi pe care alte oraşe nu pot să le facă, că trebuie să investim în inovaţie pentru ca să nu plece firmele străine la fel de repede precum vin.
„Alte state progresează şi se reformează, îşi întăresc economia, la noi lucrul acesta nu se întâmplă. Există o alocare de 8 miliarde de euro pentru reducerea şomajului pentru tineri, din care 500 milioane de euro stau la dispoziţia României, dar Guvernul României încă nu a făcut nicio propunere în acest sens. Acum nu se mai contractează bani europeni, au fost contractaţi bani pe vremea guvernului Boc”, a adăugat candidatul.
Tânărul mizează şi pe sprijinul lui Emil Boc în activitatea de europarlamentar, în vederea promovării proiectelor Clujului la nivelul Europei, edilul fiind membru al Fundaţiei Mişcarea Populară.
Deputatul Adrian Gurzău, preşedinte interimar al PMP Cluj, susţine că investigarea deputatului PMP Florin Popescu de către DNA nu va afecta scorul electoral al formaţiunii, datorită faptului că acesta s-a retras de pe lista de candidaţi. „Cetăţenii au avut ocazia să vadă că ceea ce promitem, şi facem. Noi nu ne-am apucat să spunem că suntem persecutaţi politic şi nici nu facem zid în jurul dânsului, la fel cum face Puterea. Domnul Popescu va trebui să-şi demonstreze nevinovăţia în faţa Justiţiei”, a spus Adrian Gurzău.