Deputatul PNL Raluca Turcan, ministrul delegat pentru Educaţie în guvernul alternativă Predoiu, a declarat, vineri, la Cluj, că liberalii vor solicita Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, să atace la Curtea Constituţională Ordonanţa de Urgenţă 41/2015, prin care se amână eliminarea din sistemul universitar a cadrelor didactice care nu au doctorat.
“Să sperăm că pentru Victor Ciorbea caliteatea în sistemul Educaţiei este mai importantă decât starea de sănătate a lui Oprescu, unde s-a sesizat imediat”, a precizat Raluca Turcan.
În 2011, prin Legea Educaţiei Naţionale s-a decis ca în rândul cadrelor universitare să mai poată profesa doar acei oameni care deţin doctorat sau sunt înscrise la doctorat. Legiuitorul a spus însă că nu poţi aplica o asemena prevedere de pe azi pe mâine, astfel încât a lăsat la dispoziţia cadrelor didactice universitare 4 ani pentru a se înscrie la doctorat, până în februarie 2015. 1500 s-au înscris din prima la doctorat, însă până acum, la începerea noului an universitar, 3000 de cadre didactice au refuzat să se conformeze legii.
Deşi Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, declara recent că începând cu acest an universitar cele 3000 de cadre didactice fără doctorat vor fi eliminate din sistem, ministrul s-a răzgândit şi a revenit luni cu precizarea că respectiva prevedere se va aplica cu un nou termen limită, 30 septembrie 2016.
Potrivit deputatului PNL, Raluca Turcan, “probabil au existat presiuni din alte medii universitare pentru schimbarea termenului. Dacă tu ca ministru faci nişte declaraţii şi vii după câteva ore şi schimbi totul, înseamnă că au fost făcute nişte presiuni politice.
Actualul ministru al Educaţiei a fost rector şi ştie foarte bine cum merg lucrurile. Sistemul universitar la nivel naţional putea primi o infuzie de 3000 de cadre didactice bine pregătite, dar pentru că există o complicitate a Guvernului, acest lucru nu s-a mai întâmplat. Ceea ce se întâmplă este împotriva standardelor de calitate pentru că sunt tineri merituoşi care doresc să intre în acest sistem, dar un număr mare de oameni refuză să respecte legea”.
Liberalii consideră că astfel sunt încălate mai multe articole din Constituţia României, referitor la separaţia puterilor în stat (există mai multe ordonanţe legislative decât legile din Parlament), cetăţenii nu mai sunt egali în faţa legii (toţi angajaţii din mediul universitar ştiau de acum 4 ani că trebuie să deţină titlul de doctor), iar justificarea ordonanţei e un fals grosoan pentru că nu există nicio urgenţă, ci e doar o intervenţia Guvernului în sistemul de Educaţie.
“Acum universităţile trebuie să reîncadreze nişte oamei care nu mai aparţineasu sistemului pentru că nu au doctoratul. Cred că universităţile verifică actele de studiu ale celor primiţi în sistem. Există şi diplome şi plagiate pe bandă rulantă, dar acest lucru nu trebuie să planeze asupra tuturor. Cred că România are 3000 de tineri cu doctoratul în regulă care merită să intre în sistem”, a adăugat Raluca Turcan.
Deputatul participă la dezbaterea “Educaţia Încotro?”, organizată de Organizaţia de Femei a PNL cu prilejul Zilei mondiale a Educaţiei. Discuţiile se vor axa pe o diagnoză a sistemului actual şi o serie de propuneri ale PNL.
“OF PNL încearcă să aducă cât mai multe doamne în politică pentru că de aici pot să se nască nişte idei pozitive. Vom organiza asemenea dezbateri şi pe alte domenii precum Sănătatea. Facem tot ce depinde de noi să aducem alături de noi oameni care au ceva de spus în aceste domenii. Aducem alături de noi cadre didactice, profesori universitari, elevi şi studenţi”, a precizat preşedintele OF PNL Cluj, Mihaela Suciu.