La data de 4 ianuarie a.c., în jurul orei 16:40, pe raza comunei Căianu s-a produs un accident de circulaţie soldat cu rănirea uşoară a unei persoane.
Un bărbat de 59 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea autovehiculul pe DN16, pe raza comunei Căianu, dinspre Reghin înspre Cluj-Napoca, pe fondul neadaptării vitezei la carosabilul acoperit cu polei, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a pătruns pe contrasens.
În acest context, a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar, fiind proiectat în şanţul de colectare a apelor pluviale.
Accidentul s-a soldat cu rănirea uşoară a unei femei de 43 de ani, pasageră în autoturismul condus regulamentar.
Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Pentru prevenirea producerii accidentelor de circulaţie pe fondul condiţiilor meteorologice nefavorabile, poliţiştii vă recomandă:
- Evitaţi pornirea la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică. Dacă, totuşi, este nevoie să circulaţi pe drumuri cu probleme, respectaţi cu stricteţe indicaţiile poliţiştilor aflaţi în trafic.
- Adoptaţi o manieră preventivă de condus, atât pentru siguranţa dumneavoastră, cât şi a celorlalţi participanţi la trafic.
- În localităţi sau în afara lor, având în vedere faptul că partea carosabilă este umedă ori acoperită de zăpadă sau polei, circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, deoarece distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.
- Evitaţi să acţionaţi brusc frâna şi mecanismele de direcţie, deoarece puteţi derapa foarte uşor! Folosiţi cu precădere frâna de motor. Pe porţiunile acoperite cu ninsoare sau polei este indicat să nu viraţi şi să frânaţi în acelaşi timp!
- La pornire, pentru a evita patinarea roţilor şi derapajul, demaraţi uşor şi acceleraţi progresiv.
- Utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.
- Pietoni, evitaţi pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, asiguraţi-vă temeinic şi traversaţi drumurile numai după ce sunteţi siguri că o puteţi face în condiţii de siguranţă!