Ponta l-a propus pe Robert Cazanciuc în funcția de ministru al Justiției!

de clujazi

robert cazanciucJoi, premierul Victor Ponta a anunțat membrii Consiliului Superior al Magistraturii că îl propune pe Robert Cazanciuc, în funcția de ministru al Justiției.

După ce va fi emis decretul de eliberare a acestuia din magistratratură, și după ce Plenul va lua act de demisia lui din funcția de procuror, Victor Ponta a declarat la CSM că va propune numirea lui Cazanciuc în funcția de ministru al Justiției.

Ponta a mai precizat că cererea va fi trimisă președintelui pentru emiterea decretului de eliberare din funcție : “Astăzi, de dimineaţă, l-am sunat pe preşedinte, pentru că, după cum ştiţi foarte bine, preşedintele trebuie să accepte cererea de numire în funcţie, l-am informat, nu a avut niciun fel de obiecţie şi imediat ce se emite decretul de eliberare din funcţia de magistrat – pentru că nu vroiam să se creeze o posibilă stare de incompatibilitate -, după aceea se poate emite decretul şi se depune jurământul”, a spus Ponta.

Premierul și-a motivat alegerea spunând că Robert Cazanciuc este magistrat și speră să poată asigura o stare de stabilitate la această instituție.

“Este magistrat, a activat şi după cum ştiţi, din 2009, ca secretar general al MAE şi mi-am dorit să asigurăm o stare de stabilitate şi la minister”, a menţionat Ponta.

În prezent Robert Cazanciuc ocupă funcția de secretar general al Ministerului Afacerilor Externe.

Foto : agerpres.ro

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.