Partidului Popular Maghiar din Transilvania constată cu indignare faptul că pasarela pietonală din cartierul Grigorescu este propusă pentru demolare.
Podul a fost construit în anul 1902 și montat la gară, cu scopul de a asigura circulația peste calea ferată. În anul 1973, după constuirea pasajului subteran, podul a fost mutat și reconstruit în cartierul Grigorescu. În anul 2011 au fost executate anumite reparații necesare, minore. În prezent, în urma unei expertize tehnice făcute la cererea municipalității de către SC DRUMEX SRL, s-a ajuns la concluzia, că sunt două alternative, reabilitarea strucurii existente sau schimbarea totală a structurii existente.
Conform referatului întocmit de SC Drumex SRL, propunerea este schimbarea totală a structurii, și demolarea podului existent. Această inițiativă este pe cale să fie votat la ședința consiliului local Cluj din data de 15 iulie anului curent.
Partidului Popular Maghiar din Transilvania, în urma unor consultări cu specialiști din domeniu, cere consiliul local să respingă proiectul demolării, soluția optimă fiind restaurarea pasarelei. În cazul în care totuși se decide construirea unui pod nou, cerem relocarea podului existent și în nici un caz casarea structurii de 112 ani.
Partidului Popular Maghiar din Transilvania atrage atenția municipalității, că păstrearea valorilor nu este o posibilitate ci o obligație. PPMT dorește ca proiectul să fie public și transparent și înainte de a lua o decizie să se facă o consultare cu cetățenii orașului.
Primarul Emil Boc a declarat astăzi că valoarea istorică a podului va fi respectată şi integrată în zona Casei Tranzit printr-un proiect elaborat în colaborare cu Ordinul Arhitecţilor.
Pasarela actuală va fi înlocuită cu o nouă pasarelă în termen de 5,5 luni, valoarea proiectului ridicându-se la aproxmativ 3.000.000 de lei.