Premierul tunisian Ali Larayedh a anunţat că-şi va prezenta demisia în mod oficial, joi, preşedintelui Moncef Marzouki, conform unui acord negociat de clasa politică în vederea ieşirii ţării dintr-o criză care durează de mai multe luni.
„Ne-am asumat responsabilităţile în condiţii foarte dificile, am acţionat în interesul ţării şi ne respectăm angajamentele”, a spus el.
Ministrul în exerciţiu al Industriei, Mehdi Jomaâ, a fost nominalizat ca succesor al lui Larayedh şi va forma un Cabinet care urmează să conduc Tunisia până la alegerile din 2014, scrie Mediafax.
foto: wikipedia.