ClujAzi

Fii informat!

Preotesele din Cluj s-au întâlnit cu Mitropolitul Andrei la Cercul Militar

La Cercul Militar din Cluj-Napoca a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, întâlnirea preoteselor din județul Cluj, în prezența ÎPS Părinte Mitropolit Andrei.preotese_thumb_large800_0

Evenimentul a debutat cu o slujbă de Te Deum oficiată de la ora 10 în Catedrala Mitropolitană, la finalul căreia, ÎPS Andrei le-a vorbit doamnelor preotese despre motivul organizării unei astfel de întâlniri: “Cu preoții noștri ne întâlnim mereu la conferințe, la slujbe și împreună medităm la felul în care putem face mai bine pastorația, misiunea pe care ne-a încredințat-o Domnul Hristos. Am considerat că este foarte folositor ca din când în când să ne întâlnim și cu doamnele preotese. Pentru că dacă într-un sat, într-o comunitate, reperul moral este preotul, maica preoteasă îl secondează într-u toate. Am putea spune că jumătate din misiunea preotului o face maica preoteasă. ”

Cu toții s-au îndreptat apoi spre sala de ședințe a Cercului Militar unde a avut loc, de la ora 11, ședința propriu-zisă,  inaugurată de ÎPS Părinte Andrei cu un cuvânt despre misiunea deosebită pe care preotesele și toți slujitorii bisericii o au în societate. ÎPS Andrei a oferit un reper scripturistic în care sunt înfățișate calitățile preotului și ale preotesei: “Preotul să fie fără prihană, bărbat al unei singure femei, veghetor, înțelept, cuviincios, iubitor de străini, destoinic să învețe pe alții, nebețiv, nedeprins să bată, neagonisitor de câștig urât, ci bland, pașnic, neiubitor de arginți, binechivernisind casa lui, având copii ascultători, cu toată buna cuviință, că dacă nu știe cineva să-și rânduiască propria lui casă, cum va purta grijă de Biserica lui Dumnezeu? […] Femeile lor, de asemenea, să fie cuviincioase, neclevetitoare, cumpătate, credincioase întru toate”, (I Timotei, 3) . ÎPS Andrei a dat și două exemple din viața reală, de preotese care fie au fost un adevărat sprijin în activitatea preotului, fie au diminuat activitatea misionară a acestuia. Mitropolitul Andrei a declarat că misiunea preotului, a preotesei și a întregii familii se răsfrânge asupra întregii comunități, de aceea preoteasa trebuie să manifeste o grijă pentru comunitatea parohială cât și în creșterea și educarea copiilor.

După cuvântul ÎPS Părinte Andrei, doamna preoteasă Angelica Petrea, avocat în baroul Cluj, a susținut un referat pe tema ”Rolul preotesei în viața și misiunea preotului”.

La final doamnele preotese au vorbit despre misiunea și responsabilitatea lor, precum și despre problemele și greutățile cu care se confruntă în parohie. Totodată, doamnele preotese au mulțumit ÎPS Părinte Andrei pentru grija pe care Înaltpreasfinția sa o manifestă față de familiile preoților și pentru implicarea în numeroasele activități folositoare comunităților de credincioși.