Preşedintele Egiptlui, Mohammed Morsi se află în stare de arest la domiciliu după ce ultimatumul armatei a expirat, potrivit Al Hayat TV.
Această acţiune a armatei este un prim pas făcut pentru preluarea controlului asupra instituţiilor cheie ale statului.
Armata şi-a staţionat ofiţeri în studiourile televiziunii centrale, pe malurile Nilului din centrul oraşului Cairo. Trupe armate au fost plasate în apropierea tuturor instituţiilor mass-media.
Acţiunea militară este un semn clar al dorinţei de a îndepărta de la putere preşedintele islamist.
Liderii egipteni s-au întâlnit în această dimineaţă cu şeful armatei, pentru a discuta planul de îndepărtare a primului preşedinte al Egiptului ales pe cale diplomatică.
Se crede că armata va numi o conducere temporară în fruntea ţării, că se va decide suspendarea constituţiei şi dizolvarea parlamentului dominat de islamişti.
Peste 40 de persoane au fost ucise în urma protestelor masive organizate în ultimele zile.