ClujAzi

Fii informat!

Preşedintele Cataloniei cere Madridului să autorizeze un referendum pentru independenţă în 2014

Preşedintele Cataloniei, Artur Mas, i-a cerut luni Guvernului central spaniol să autorizeze organizarea unui referendum privind independenţa acestei regiuni din nord-estul Spaniei, în 2014.

„Profit de acest mesaj cu ocazia sfârşitului anului pentru a-i cere statului să ne lase să votăm, să audă vocea poporului catalan şi să nu ridice ziduri pentru a-l înăbuşi”, a declarat Mas, într-un mesaj pentru un post de televiziune.

Mas, care face parte din coaliţia conservatoare Convergenţă şi Uniune (CiU), a anunţat pe 12 decembrie că a ajuns la un acord cu alte trei forţe catalane, conduse de republicanii din Stânga republicană a Cataloniei (ERC), privind organizarea unui referendum pentru independenţă, la 9 noiembrie 2014, scrie Mediafax.