ClujAzi

Fii informat!

Preşedinţii Franţei şi Ungariei îl felicită pe Klaus Iohannis pentru preluarea Preşedinţiei României

Într-o scrisoare trimisă lui Iohannis, Janos Ader, preşedintele Ungariei, a declarat că ar fi necesară o întrevedere între cei doi lideri pentru discutarea unor subiecte de interes comun şi pentru analizarea direcţiilor de cooperare bilaterală.

„Pentru Ungaria, România nu este doar un vecin, ci şi un aliat, un partener strategic, cu care vrem să dezvoltăm relaţii pe baza încrederii reciproce”, i-a scris Janos Ader lui Klaus Iohannis.

Iohannis a avut în cursul dimineţii de miercuri o întrevedere şi cu ambasadorul Franţei la Bucureşti, care i-a înmânat mesajul de felicitare al preşedintelui Franţei.

”Cu ocazia alegerii dumneavoastră în funcţia de Preşedinte al României, sunt bucuros să vă adresez sincerele mele felicitări şi urările mele de succes în îndeplinirea înaltei dumneavoastră misiuni. România şi Franţa sunt legate de o prietenie veche şi puternică, pe care doresc să o dezvolt şi mai mult. Prin apartenenţa sa la francofonie, România împărtăşeşte cu Franţa ataşamentul pentru o lume care respectă diversitatea, în special cea culturală şi lingvistică, al cărei simbol este şi victoria dumneavoastră, pe care o salut”, se arată în scrisoarea semnată de Francois Hollande, obţinută de MEDIAFAX.