Primăria Cluj-Napoca face următoarele precizări în ceea ce priveşte decizia emisă de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu privire la contestaţiile depuse de SC ROSAL GRUP şi Compania de salubritate Brantner Vereş la licitaţia pentru concesionarea serviciului de salubrizare stradală şi deszăpezire din municipiul Cluj-Napoca:
Decizia Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor prin care a obligat autoritatea contractantă la: anularea raportului procedurii, a comunicărilor rezultatului procedurii şi a dispus reevaluarea ofertelor cu respectarea motivării reţinută în cadrul deciziei, a avut la baza 2 motive: cifra de afaceri şi redevenţa, ca factor de evaluare a ofertelor.
Primul motiv, vizând cifra de afaceri a ofertantului Supercom SA, are la bază o diferenţă de viziune între două instituţii ale statului: Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice şi Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, iar Primăria Cluj-Napoca nu poate fi acuzată pentru faptul că a urmărit respectarea legislaţiei în vigoare.
Astfel, achiziţia a fost realizată pe două loturi/sectoare (ale municipiului Cluj-Napoca), iar pentru participarea la fiecare lot, ofertantul trebuia să îndeplinească o cifră medie de afaceri de cel puţin 100.000.000 lei pe ultimii 3 ani. Iniţial, documentaţia de atribuire a fost transmisă spre validare către ANRMAP, cu precizarea că: în cazul participării unui ofertant pentru ambele loturi ale procedurii, cifra de afaceri trebuie îndeplinită cumulativ, respectiv 200.000.000 lei. Echipa ANRMAP care a verificat documentaţia de atribuire trimisă de către Municipiul Cluj-Napoca a respins-o, arătând că cifra de afaceri nu poate fi solicitată cumulat dacă se participă pentru ambele loturi, aceasta fiind o cerinţă restrictivă şi dispunând autorităţii să modifice documentaţia, cu precizarea că, în cazul participării pentru ambele loturi ale procedurii se va îndeplini cifra de afaceri cu valoarea mai mare (în cazul de faţă nu era vorba de o cifră de afaceri mai mare, pentru fiecare lot valoarea era aceeaşi, 100.000.000 lei).
Ulterior modificării fişei de date conform cerinţelor ANRMAP, această instituţie a validat documentaţia de atribuire, iar anunţul de concesiune a serviciului de salubrizare stradală a fost publicat în SEAP, fiind solicitată îndeplinirea unei cifre de afaceri de 100.000.000 lei/lot.
CNSC, prin decizia sa, în schimb, nu a reţinut argumentaţia ANRMAP şi a arătat că, din punctul său de vedere, ofertantul Supercom care a participat la ambele loturi ale procedurii trebuia să îndeplinească o cifră de afaceri de 200.000.000 lei. În susţinerea punctului său de vedere CNSC nu a invocat niciun text legal şi nicio prevedere a fişei de date din care să reiasă că autoritatea a solicitat ca cifra de afaceri să fie indeplinită cumulativ în cazul participării la ambele loturi.
Admiţând acest argument al cifrei de afaceri invocat atât de Rosal, cât şi de Brantner, CNSC a admis în parte contestaţia Rosal şi în totalitate contestaţia Brantner, dispunând: respingerea ca inacceptabilă şi neconformă a ofertei Supercom pentru ambele loturi, respingerea ofertei Brantner ca fiind neconformă (pentru al doilea motiv invocat, cel al redevenţei), menţinerea inacceptabilităţii şi neconformităţii ofertelor depuse de Rosal şi Polaris, cu consecinţa reevaluării ofertelor conform celor precizate în motivarea deciziei.
Sub rezerva posibilităţii atacării la instanţă a deciziei CNSC, Primăria Cluj-Napoca va acţiona în conformitate cu deciziile definitive ale organelor abilitate (CNSC sau instanţa de judecată, după caz).
Informaţii generale despre licitaţia privind concesionarea serviciului de salubrizare stradală şi deszăpezire din municipiul Cluj-Napoca:
– licitaţie deschisă pentru atribuirea unui contract de concesiune servicii;
– durata contractului 96 luni (8 ani);
– procedura împărţită pe 2 loturi/sectoare;
– valoarea estimată: 137.625.504 lei fără TVA (ambele sectoare 8 ani)
– a fost contestat rezultatul procedurii prin care a fost desemnată câştigătoare pentru ambele loturi – societatea SC Supercom SA.