Poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Floreşti efectuează cercetări faţă de un bărbat de 33 de ani, din Floreşti, după ce acesta a fost depistat încercând să sustragă bunuri din autoturisme parcate.
La data de 16 noiembrie a.c., ora 03:00, poliţişti din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Floreşti, în timp ce patrulau pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, au prins, în flagrant delict, un bărbat care intenţiona să sustragă bunuri din autoturisme parcate.
Bărbatul, de 33 de ani, din Floreşti, a fost depistat pe strada Florilor, din comuna Floreşti, în apropierea a două autovehicule parcate. Asupra acestuia au fost găsite obiecte de natură a fi utilizate la furturi din autoturisme.
Bărbatul este cercetat de către poliţişti pentru tentativă la comiterea infracţiunii de „furt calificat”, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.