Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secția de Combatere a Infracțiunilor Conexe Infracțiunilor de Corupție efectuează cercetări într-o cauză penală, ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2011 – 2013, a unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție de către funcţionari publici, cu funcţii de conducere în plan local.
În cursul dimineții de 08 aprilie 2014, ca urmare a autorizării de către instanța competentă, sunt efectuate percheziții în 12 locaţii situate în municipiile Constanța, București și jud. Dâmbovița, din care una este sediul unei instituții publice.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea SRI și Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei.
Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, declara, în data de 1 aprilie, că dosarele penale care îl vizează i se trag de la marii operatori din port, „milionarii” care plătesc foarte puţin pe terenuri şi care aproape toţi „au legături cu fosta sau actuala securitate”.