Lucrările de construcţie la proiectul de amenajare a hidrocentralei Tarniţa-Lăpuşteşti, estiat la o valoare a investiţiei de aproximativ 1 miliard de euro, vor demara începând din luna mai 2015, a anunţat, joi, prefectul Clujului, Gheorghe Vuşcan.
Deja au fost alocaţi de către Guvern banii necesari pentru exproprierea a peste 200 hectare de teren.
Trei mari investitori din Europa şi din afara Europei au depus deja scrisori de intenţie pentru depunerea documentaţiei de calificare la licitaţia pentru amenajarea proiectului.
„Acest proiect a intrat în linie dreaptă, proiectul nu mai poate fi întors din drum. În 7 august s-a făcut anunţul internaţional publicitar privind procedura de selecţie de investitori pentru construirea hidrocentralei de 1000 MW. Până în acest moment există 3 mari companii internaţionale interesate, care deja au depus scrisoare de intenţie, etapă care are termen de finalizare până în 31 octombrie”, a declarat prefectul Gheorghe Vuşcan.
Pentru proiect nu se vor acorda garanţii guvernamentale.
În 14 noiembrie, după analiza documentelor depuse de către companiile interesate, se va afişa lista investitorilor precalificaţi. În perioada 17-30 noiembrie va urma o procedură de analiză pe fond a documentelor depuse, iar între 2 decembrie 2014-31 ianuarie 2015 vor fi purtate negocieri cu firmele precalificate pentru întocmirea unui caiet de sarcini. Între 16-20 februarie 2015 societatea HidroTarniţa furnizează caietul de sarcini pentru licitaţie, iar în mai 2015 va fi desemnat câştigătorul.
„Vom avea imediat începerea lcurărilor. Proiectul va produce o dezvoltare pe orizontală a societăţilor care vor avea colaborări în realizarea proiectului pe parcursul a 5-7 ani şi se estimează crearea a 4000 de locuri de muncă”, a adăugat prefectul Clujului.