Universitatea Babeş-Bolyai va participa în perioada 24 – 31 mai la cea de a 3-a ediție a evenimentului „Zilele Cluj-Napoca” organizat de Primăria Municipiului Cluj-Napoca.
UBB, simbol național și internațional al învățământului superior de calitate, va marca debutul acestei acțiuni prin amplasarea unui stand în fața clădirii centrale a Universității, pe strada Mihail Kogălniceanu, nr. 1.
Participarea Universității Babeș-Bolyai se realizează sub sloganul „UBB aduce o lume într-un oraș”, demonstrând dimensiunea internațională a acestei instituții de prestigiu. Nu mai puțin de 16 centre și institute culturale străine vor lua parte la „Promenada Multiculturalității”, organizată de către Centrul de Cooperări Internaționale al Universității. Acestea își vor etala materialele de prezentare şi își vor face cunoscut catalogul de activități. La acest eveniment pot participa atât studenții înscriși la UBB cât și publicul clujean. Trecătorii se vor putea implica în activități de stand precum integrame și jocuri adaptate regiunilor pe care le reprezintă şi vor participa la scena deschisă cu momente de spectacol.
Pentru mai multe informaţii legate de activităţile educative şi interactive destinate publicului, puteţi consulta programul ataşat.