Propunerea Comisiei Europene ce garantează cetăţenilor UE dreptul de a fi asistaţi de un avocat în cadrul procedurilor penale, precum şi posibilitatea acestora de a comunica, în cazul arestării, cu familia a fost adoptată luni, statele membre având la dispoziţie trei ani să o includă în legislaţie.
„Propunerea Comisiei Europene care garantează dreptul tuturor cetăţenilor din UE de a fi asistaţi de un avocat în cadrul procedurilor penale a fost adoptată în mod oficial, după primirea aprobării Consiliului de Miniştri. Aceasta a urmat votului Parlamentului European din 10 septembrie prin care a fost aprobată directiva respectivă”, se arată într-un comunicat de luni al Comisiei Europene (CE), scrie Mediafax.
În practică, precizează CE, adoptarea propunerii înseamnă că tuturor persoanelor suspectate, indiferent de locul în care se află pe teritoriul UE, le va fi garantat dreptul de a fi asistate de un avocat încă din etapele iniţiale ale procedurii şi până la încheierea acesteia.
Tot potrivit noilor norme, dacă o persoană suspectată este arestată, aceasta are garantat dreptul de a putea să comunice cu familia sa.