Un posibil referendum local ar putea avea loc pe tema extinderii circulației pe malul Someșului, pe o porțiune de 1,2 km pe strada Splaiul Independenței.
Joi seara a avut loc la Podul Elisabeta un nou protest împotriva distrigerii malului Someșului, la care au participat peste 100 de persoane.
Au fost afișate mesaje precum: „Nu vrem betoane, vrem acces la Someș, „Rădăcinile mele sunt aici”, „Vrem diminuarea traficului de-a lungul Someșului, nu amplificarea lui”, „Nu vreau pietonale transformate în autostrăzi”, „Clujul iubește Someșul”.
„Primarul a oprit lucrările pentru o vreme și am ajuns la înțelegerea metastabilă ca aici să se realizeze o pistă de biciclete și o bandă pietonală. Din păcate nu am reușit să convingem Primăria să facă un act care să ateste acele promisiuni. Cealaltă categorie de dubii pe care o avem privește oportunitatea, când orașul încearcă să se întoarcă cu fața la Someș. Credem că noi, cetățenii, merităm mai mult decât o Dâmboviță”, a declarat Szakáts István.
La manifestare a fost prezent și primarul Emil Boc. „Eu cred că toți avem interesul să avem un oraș civilizat, o promenadă pe malul Someșului. Vrem să avem un oraș frumos, de care să fim mândri. Am fost din primul moment dispus la dialog. Avem un proiect european care trebuie implementat, care a parcurs procedurile legale. Dacă avem soluții de îmbunătățire, există deschidere. Am propus acea bandă suplimentară, care să aibă și destinația circulației cu bicicletele și pietonală. Eu propun următoarele lucruri care să demonstreze deschiderea Primăriei: proiectul european va continua cu modernizarea benzii de circulație aferentă liniei de tramvai; partea care ține de modernizare o vom amâna până vom stabili un studiu de mobilitate, un master-plan pentru dezvoltarea Someșului și o largă dezbatere publică, inclusiv un posibil referendum local”, a declarat edilul.
Cetățenii au precizat că se așteptau la aceste propuneri înainte să fie săpate gropi pe malul Someșului.