Protestul a avut loc în interiorul societății, departe de presă, relatează Mediafax.
„Muncitorii din secţii au oprit lucrul, suntem nemulţumiţi de prevederile noului contract colectiv, care ar trebui semnat pe 31 martie”, a declarat un protestatar, care a precizat că angajaţii Dacia au cerut majorarea salariilor cu 25 la sută, însă patronatul a acceptat o creştere cu doar cinci la sută.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Dacia Mioveni, Anca Oreviceanu, discuţiile pentru a ameliora aceste probleme sunt în curs.
Foto : capital.ro