ClujAzi

Fii informat!

Proteste la Oltchim: Angajaţii cer salariile restante şi schimbarea directorilor. Zece angajaţi au intrat în greva foamei

Aproximativ o sută de salariaţi ai combinatului Oltchim din Râmnicu Vâlcea au participat, luni, la un protest spontan, oamenii ieşind în curtea combinatului şi cerând salariile restante pe două luni şi jumătate şi schimbarea directorilor despre care afirmă că sunt „puşi politic în funcţii”. Zece dintre angajaţi au anunţat că nu renunţă la protest şi intră în greva foamei.

Potrivit liderului sindicatului „Victoria” din cadrul Oltchim, Cornel Cernev, zece dintre salariaţii care luni dimineaţă au participat la protestul spontan au anunţat că intră în greva foamei, continuând protestul în curtea combinatului.

Conform sursei citate, cei mai mulţi dintre salariaţii Oltchim care au anunţat că intră în greva foamei sunt operatori chimişti angajaţi în combinat de peste 20 de ani.

„Sunt oameni care au copii acasă, sunt cazuri sociale, sunt oameni care asta ştiu să facă, să lucreze în acest domeniu”, a declarat Cernev.

Mediafax