Liderul consilierilor județeni ai PSD Cluj, Remus Lăpușan, invită Consiliul Județean să urgenteze procedurile de realizare a Parcului științific și tehnologic Tetapolis, un proiect în parteneriat cu Universitatea Tehnică.
Remus Lăpușan cere evaluarea rapidă a terenului în suprafață de 8,6 ha primit de la Ministerul Transporturilor, pe care s-ar putea construi Tetapolis.
„S-a semnat și procesul verbal de predare-primire. Înseamnă enorm pentru județul Cluj. Avem o solicitare foarte clară către executivul Consiliului județean, pentru că în multe situații lucrurile se mișcă încet: trebuie ca terenul să fie evaluat, iar Consiliul Județean să intre în capitalul social al Tetarom cu acea valoare și să scriem un proiect european pentru a dezvolta Tetapolis. Există și certificatul de parc științific în asociere cu Universitatea Tehnică obținut. Există la nivel european o finanțare de 700 milioane de euro pe Axa 1 pentru asemenea parcuri de cercetare, pe programul de Competitivitate. Suntem printre puținii din țară care putem aplica la această finanțare.
Suntem în 2017, mai sunt 5 ani de zile în care proiectul poate să fie implementat și dacă ne gândim la ce experiențe am avut la Consiliul Județean pe tema fondurilor europene, 5 ani este un timp foarte scurt. Trebuie să adăugăm plus valoare la economia contemporană prin inovație și cercetare”, a declarat consilierul județean Remus Lăpușan.
PSD cere Consiliului Județean să aibă ca prioritate Tetapolis-ul atunci când reamenajează zona Tetarom I întrucât la Guvern ar exista deschidere totală pentru finanțarea obiectivului.
Social-democrații mai acuză CJ că n-a știut să gestioneze proiectele de dezvoltare ale Tetarom I și Tetarom IV. În primul caz, Lăpușan a spus că deși proiectul de extindere e finalizat cu o clădire de birouri și 2 hale de producție, nu se întâmplă nimic acolo, iar în cazul proiectului de la Feleac, liberalii sunt acuzați că au abandonat pur și simplu finanțarea europeană.
Leave a Reply