În ședința ordinară a Consiliului Local din data 18 aprilie 2018, cu prilejul discuției pe tema restructurării urbanistice a străzii Onisifor Ghibu, grupul consilierilor social-democrați clujeni a subliniat importanța corelării proiectelor investițiilor private cu necesitățile domeniului public.
„Am ridicat problema Canalului Morii, ce urmează a fi reabilitat de investitori privați pe un segment de 200 m în zona străzilor Onisifor Ghibu – Scorțarilor, insistând asupra faptului că municipalitatea trebuie să-și coreleze eforturile cu acest proiect, pentru a moderniza întreg circuitul pârâului. Municipalitatea trebuie să găsească pârghiile necesare modernizării întregului curs al Canalului Morii, întrucât chiar segmente din zona centrală, intens circulată de pietoni, precum cel al străzii Argeșului, se află momentan într-o stare deplorabilă” a declarat Corina Croitoru, consilier local al PSD Cluj-Napoca.
Propunerea a fost considerată oportună, discutându-se deja posibilitatea demarării în curând a unui concurs de soluții pentru amenajarea Canalului Morii, braț de apă a cărui istorie coboară în secolul al XVI-lea și care conferă o notă pitorească orașului.