Tensiunea creată în jurul revisei de cultură Tribuna prinde iz politic. Pentru prima dată de când au început conflictele la această publicaţie, un politician îşi arată făţiş susţinerea faţă de ziarişti. În ciuda faptului că Mircea Arman, managerul revsitei Tribuna, a fost consilierul lui Ion Iliescu, PSD Cluj îşi arată susţinerea faţă de ziariştii Tribunei, şi nu faţă de manager.
Deputatul PSD de Cluj Aurelia Cristea a anunţat astăzi că îi susţine public pe jurnaliştii revistei de cultură Tribuna, în demersul lor de a proteja numele şi brandul celei mai vechi reviste culturale din Cluj.De asemenea, aceasta a anunţat că a avut mai multe discuţii la finalul săptămânii trecute cu preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horia Uioreanu, în urma cărora speră ca situaţia creată să fie detensionată.
„Doresc să-i asigur, în primul rând, pe jurnaliştii revistei Tribuna că vor avea în mine un susţinător şi un partener de dialog. Mesajul meu este îndreptat şi către scriitorii clujeni, membri sau nu ai Uniunii Scriitorilor, şi care au criticat în repetate rânduri situaţia degradantă în care a ajuns revista de cultură. Scrisorile lor deschise nu au rămas fără efect. Apoi, îi transmit preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Horia Uioreanu, cu care am avut mai multe discuţii la finalul acestei săptămâni, că îl voi sprijini în toate demersurile sale ferme de rezolvare a situaţiei create de managerul revistei”, a declarat deputatul PSD. Deputatul a mai menţionat că se aşteaptă la o gestionare înţeleaptă a problemei din partea lui Uioreanu.
Aurelia Cristea a precizat că va apăra întotdeauna libertatea de exprimare şi va milita pentru limitarea intervenţiilor politice în managementul cultural. „Nu e treaba politicienilor să evalueze sau să reglementeze actul cultural. Însă, atunci când constatăm abuzuri, acestea trebuie devoalate şi oprite. În acest caz punctual, Tribuna, există abuzuri din partea managerului. Nu poţi face cultură cu bâta, aşa cum nu poţi face performanţă prin presiuni inutile şi răfuieli mărunte”, a spus Cristea.
Revista Tribuna a fost fondată în 1884 de către Ioan Slavici şi apare, din 2002, sub egida Consiliului Judeţean Cluj.